Intr-un amplu raid, reporterii "Ziarului de Iasi" au vorbit ieri cu numerosi candidati la bacalaureat. Absolut nici unul nu a negat existenta "protocolului".
"Pentru mincare si bautura", motiveaza cu totii, generic, destinatia banilor. Un calcul simplu arata insa ca fondurile rulate sint mult prea mari pentru doar cafea, suc si mesele date comisiei. Ca o medie, se aduna intre 15 si chiar 30 milioane pe membru de comisie.
Ce maninca respectivul cadru didactic de atitia bani? Ce se intimpla, de fapt, cu banii? Desi toate liceele din Iasi vuiesc, toti vorbind de protocoale, sefa ISJ ne contrazice pe fata. "Este un antimit. Consider ca profesorii din comisii sint foarte seriosi, iar scolile cunosc interdictia", spune Camelia Gavrila, sefa ISJ.
150 de milioane de lei vechi. Aceasta este una dintre sumele relativ mici care poate fi strinsa la nivelul unui centru de examinare. S-a putut insa aduna si dublu. Calculul este simplu. La un centru sint grupati aproximativ 300 de candidati, iar fiecare a cotizat, sa spunem, cu un minim de 500.000 de lei vechi, sumele ajungind insa si la 1,5 milioane.
Avind in vedere ca, facind o medie pe oras, o comisie are circa 8-10 membri, aceasta inseamna ca fiecarui membru in "revine" intre 15 si chiar 30 milioane lei vechi. "Cu cit comisia este mai multumita, cu atit este mai indulgenta si poate va mai trece cu vederea una-alta", explica una dintre candidate utilitatea protocolului. Cit despre ce se intimpla cu banii, circula doar zvonuri.
Mincare, cafea, apa, dar si obiecte de aur, bani sau camere la hotel sint doar citeva dintre variante. Altii vorbesc chiar de bani dati direct. Multi dintre elevi nici macar nu stiu pentru ce cotizeaza. "Sint strinsi de comitetul de parinti. Ei se ocupa. Cred ca indulcesc comisia. E un gen de ospitalitate", a incuviintat un alt candidat.
Dir