Dacă până acum cuvântul „puşcărie“ putea fi înlocuit cu succes de sintagma „la răcoare“, de două săptămâni sensul acesta s-a denaturat complet. Îi atenţionăm deci pe cei care intenţionează să se retragă pentru o vreme la penitenciar: să mai aştepte niţel, măcar vreo două luni.
Unul dintre dormitoare: 45-46 de grade, pe puţin. Douăzeci şi patru de suflete înghesuite, răsfirate pe trei rânduri suprapuse de paturi. Pe funii prinse dintr-un colţ în altul, rufele ude umplu spaţiile goale. Fereastra stă larg deschisă, însă, dincolo de gratiile de fier, aerul este la fel de greu şi nemişcat ca înăuntru. Viziera tăiată în uşa metalică e ridicată şi ea - măsură luată de conducerea penitenciarului împotriva caniculei. Fără succes. Nici o adiere, nici un curent, nici o boare de răcoare. Sticle aproape goale zac în aerul fierbinte. Dincolo, în baie, sub robinetele deschise, se „răcesc“, în apa boalcă, altele.
De prisos. Oamenii - bărbaţi în toată firea - se sfârşesc de sete, de căldură, de înăbuşeală. Orice ar face, canicula îi doboară. Stau îmbrăcaţi doar în şorturi, iar la fiecare jumătate de oră merg câte unul la baie să arunce cu apă pe ei. Îşi udă apoi prosoapele şi le atârnă după ceafă, trântindu-se în paturile mustind a sudoare. Când şi când, unul mai în vârstă scoate punga de medicamente şi mai ia un hap. La fierbinţeala asta, nici un răufăcător nemilos nu poate rezista: îl lasă inima.
„Este insuportabil“, se perpeleşte pe patul de la ultimul etaj Ştefan Irimescu, de 64 de ani. „Sunt cardiac şi abia mai pot să suflu. Nu avem aer, nu putem respira. Degeaba încercăm noi să mai aerisim, căldura ne omoară pur şi simplu!“, suflă anevoie bărbatul, mutându-se pe celălalt colţ al patului, uscat încă.
Aerisire pe vizetă
Vizavi, câţiva bărbaţi încearcă să uite de căldură: joacă rummy. Miza este mare: doi litri de apă pentru câştigător!
