Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştrandurile ruşinii, în inima Olteniei

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 27 iunie 2007 ·

Majoritatea ştrandurilor la care au acces craiovenii stau prost la capitolul dotări şi curăţenie, în plină vară caniculară. După o scurtă vizită, echipa GdS a constatat că, deşi toate deţin autorizaţie de funcţionare, o mare parte sunt neîngrijite, arătând deplorabil.

Vremea extrem de călduroasă din ultimele zile i-a împins pe tot mai mulţi craioveni să se refugieze la ştranduri, pentru a căpăta un bronz natural şi a înota în bazinele pline cu apă rece. Câteva ore departe de grijile cotidiene, alături de prieteni, într-un peisaj relaxant, au fost o binecuvântare pentru clienţii ştrandurilor. Preţurile practicate variază în funcţie de dotările puse la dispoziţie de patronii lor, dar şi de calitatea serviciilor oferite. Chiar dacă puţine dintre ştrandurile vizitate luni de GdS erau îngrijite, toate au autorizaţie de funcţionare. Dr. Emilia Cornea, inspectoare sanitară în cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Dolj, a declarat că de la deschiderea oficială a sezonului nu s-au mai făcut nici un fel de verificări. Cornea s-a scuzat precizând că legea nu stipulează o periodicitate a controalelor la ştranduri, pentru a se constata dacă sunt sau nu un pericol pentru sănătatea craiovenilor. „Noi acţionăm doar în baza sesizărilor. Acum, că ne-aţi informat, ne vom duce în control, să vedem dacă sunt respectate toate normele sanitare. Dacă vom descoperi nereguli, vom lua măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor“, a încheiat Cornea.

Ştrandul de la Işalniţa, uitat de investitori

GdS a dat o raită, la începutul săptămânii, prin toate ştrandurile pentru a vedea cum sunt întâmpinaţi clienţii, ce condiţii le sunt oferite şi ce preţuri se practică. Prima oprire: ştrandul de la Işalniţa, la doar câţiva kilometri de Craiova. Deşi deţine autorizaţie de funcţionare de la Autoritatea de Sănătate Publică Dolj, luni dimineaţă, locul nu arăta pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 31 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum 17 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°