Până în 1980, numele lui Umberto Eco era monedă curentă doar în cercurile restrânse ale filozofilor, ale teoreticienilor literaturii şi ale medieviştilor. Ceea ce puţini ştiu însă este că autorul este şi un respectat jurnalist. Dacă Eco este astăzi o adevărată vedetă culturală, aceasta se datorează, fără îndoială, celor cinci romane pe care le-a publicat până acum. În 1980, „Numele trandafirului“ a luat prin surprindere lumea editorială, înregistr�
Până în 1980, numele lui Umberto Eco era monedă curentă doar în cercurile restrânse ale filozofilor, ale teoreticienilor literaturii şi ale medieviştilor. Ceea ce puţini ştiu însă este că autorul este şi un respectat jurnalist.
Dacă Eco este astăzi o adevărată vedetă culturală, aceasta se datorează, fără îndoială, celor cinci romane pe care le-a publicat până acum. În 1980, „Numele trandafirului“ a luat prin surprindere lumea editorială, înregistrând vânzări de peste nouă milioane de exemplare în toată lumea.
Însă autorul este un nume de primă mărime al culturii europene. În viaţa de zi cu zi, Eco este profesor la cea mai veche universitate europeană, cea de la Bologna, ca specialist de talie internaţională în domeniul studiilor de medievistică şi, mai ales, de semiotică (disciplină care se ocupă de studiul general al funcţionării semnelor, fie că e vorba de cuvinte, fie de semne grafice, non-verbale).
Însă Umberto Eco şi-a început cariera ca... jurnalist - şi încă unul destul de zurbagiu, prin anii ‘50. Prima carte în care şi-a adunat o parte dintre articole a fost, de altminteri, tradusă şi în româneşte, sub titlul „Jurnal sumar“, la Editura Humanitas, după care a urmat „Pliculeţul Minervei“, la aceeaşi editură. Acum, Editura RAO publică cea mai recentă culegere de articole ale profesorului, sub titlul „Înainte ca racul“. @N_