Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HC Dunarea isi muta cartierul general la Saint Beach

Publicat in Vocea Brailei, joi 28 iunie 2007 ·

Ieri, HC Dunarea a incheiat primul stagiu de pregatire, cel in care prosefoara Alexandrina Soare a pus accent doar pe reacomodarea la efort. Pregatirea a decurs in conditii normale si de astazi intreg lotul se deplaseaza la Saint Beach, statiune aflata la 30 de km de Varna, pentru primul cantonament centralizat.

"Eu sint multumita de modul in care s-au prezentat handbalistele dupa vacanta. Ele oricum au avut un program de mentinere a conditiei fizice, dar testele pe care le-am efectuat in aceasta saptamina au relevat faptul ca jucatoarele au respectat cu strictete indicatiile primite. Jucatoarele de la Buzau au facut febra musculara, asa cum era de asteptat, dar au tras cu dintii la antrenamentele pe care le-am efectuat pe malul lacului Brates, si cred ca deja s-au acomodat cu atmosfera de la noi", a declarat antrenoarea Alexandrina Soare.

De marti, a inceput antrenamentele si Marinela Patru, care a fost invoita pentru a-si sustine examenul de licenta, iar in urma sedintelor de pregatire a avut ceva probleme medicale, la articulatia genunchiului sting insa ea va face deplasarea in cantonamentul centralizat care se va derula in apropierea orasului Varna.

Interul echipei HC Dunarea, Janina Luca, va ramine insa la Braila pentru investigatii medicale amanuntite, iar daca totul va reveni la normal ea se va deplasa in Bulgaria, daca nu, va participa doar la cel de al doilea cantonament, cel montan.

In functie de evolutia starii de sanatate a Janinei Luca se va alcatui si lista cu jucatoarele care vor fi disponibilizate, insa oricum pe aceasta se vor afla Irina Vlad si Rodica Arbunea.

Ieri, HC Dunarea a incheiat primul stagiu de pregatire, cel in care prosefoara Alexandrina Soare a pus accent doar pe reacomodarea la efort. Pregatirea a decurs in conditii normale si de astazi intreg lotul se deplaseaza la Saint Beach, statiun

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 5 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 6 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 9 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 10 ore
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°