Ce urasc ceilalti mai tare la „grupul Liiceanu”? Ca zboara cu avionul la Neptun la chemarea lui Traian Basescu sau ca presedintele ii prefera pe ei si nu pe altii? Ca o mana de intelectuali are curajul sa-si asume deschis proiecte valide sau ca nu l-au parasit, ca nu l-au izolat complet pe seful statului asa cum si-ar fi dorit toti adversarii sai?

Poate ca pragmatismul „grupului Liiceanu” a trezit in ceilalti intelectuali frustrarile esecurilor trecute, le-a amintit ca si-au ratat vocatia de vizionari.

In tot cazul, macelul s-a pornit cand „grupul Liiceanu” a parasit retorica si a trecut la fapte, lansand „Apelul pentru o noua Constitutie”. De aici incolo, nu mai e loc de impacare.

„Grupul Liiceanu” a comis insa erori grave. A uitat de ceilalti intelectuali. I-a lasat la sol. Or, toti se viseaza arhitectii unei lumi mai bune, vor sa li se multumeasca intr-o zi ca au scris o pagina din istoria Romaniei. Toti spera sa urce pe soclul „parintilor fondatori”, sa construiasca sisteme politice si sa rastoarne ordini sociale. Nostalgia revolutiilor ii devoreaza pe toti.

Or, tocmai acum au ramas pe tusa. Semnatura celor opt pe un apel cu mize istorice i-a scos din minti. Cum adica n-au fost invitati la facerea istoriei, tocmai ei? De sensibilitatea si orgoliile lor, grupul Liiceanu putea sa aiba mai multa grija. Si chiar sa-i consulte, sa tina seama de opiniile lor sa-i includa in proiect.

Va sa zica, cine sunt, cine se cred intelectualii astia sa schimbe ei Romania? Ura proletara se revarsa din texul lui Cristian Tudor Popescu („De ce jurnalistul nu e intelectual”). Frustrarea in stare pura tasneste spectaculos dintr-un alt editorial, semnat de Alina Mungiu Pippidi in Romania Libera („Fantezii constitutionale de vara”).

Mungiu se lauda ca a scris prima constitutie pe la 12 ani, ca a produs pagini de refor