Pina in weekendul trecut, eu n-am mai fost de niste ani buni in Vama. ii pastram o amintire oarecum frumoasa, desi incepuse deja inca de pe atunci sa-si schimbe vechea identitate. Auzisem intre timp ca mecanismele de piata au avut si acolo cistig de cauza, in ciuda tuturor celor care s-au luptat s-o salveze sau sa pastreze ceva din ea. Ca banul a invins si a umplut Vama de zdranganele si zorzoane tinichioase si kitchoase. Si asta intr-un mod atit de brutal ca nici chiar Vama Veche nu avea cum sa scape de invadatorul cel mai de temut, comercialul.
Nostalgia functioneaza de obicei, si chiar daca metamorfoza e atit de mare incit sa nu mai recunosti nimic dintr-un loc, regasesti cel putin atmosfera de demult si ceva care sa-ti reinvie amintiri placute. N-a mai fost cazul. Eu am fost pur si simplu socata de ce a devenit acum Vama Veche.
Accept ca locurile se schimba, si perceptiile oamenilor se schimba, si raportarea la ele nu mai e aceeasi de-a lungul anilor. Numai ca de aici pina la mizerie e un pas mai mult decit urias. Am regasit un fel de homless in degradare, insuportabil de privit. O fata mutilata si un aer nating, de oligofren care iti face mila. Nu vreau sa spun ce specie vietuieste acum in Vama: titratul care face cu placere pe mitocanul la orice colt si la orice ora din zi si din noapte. Sa ne prostim!, ar suna noua deviza. Oamenii civilizati sint un fel de accident pe acolo.
Turism e o eticheta aproape imposibil de lipit locului. in afara de un morman de sandramale, construite care mai de care mai la voia intimplarii, cu aer deplorabil si suflet amarit si cocosat de saracie, nu am gasit altceva. Pina si marea e omorita de peisaj. Aproape ca nu o mai poti vedea. Iar plaja e pur si simplu mizera. E atit de crud peisajul ca am avut senzatia ca o mina criminala a vrut cu tot dinadinsul sa distruga orice inseamna normalitate, nici ma
