In mod straniu, de citeva zile incoace, singura ratiune a vietii mele este redactarea... jurnalului vietii mele. Pe scurt, caut sa extrag grandoarea din zero, printr-o descriere-zero; or, cum zero nu poate fi descris – nu exista –, descrierea mea se reduce, cel mai adesea, la simpla descriere a tentativei de a scrie zero. O permanenta tautologie, un cerc vicios, a carui imagine cu adevarat fidela este data chiar de cifra 0. Am putea deduce, din toate acestea, ca intreaga creatie poetica nu poate fi – si pe buna dreptate! – decit o creatie ex nihilo.
Michel Leiris (17 mai 1929)
Despre splendorile (si mizeriile) cuvintului diarist s-ar putea scrie o carte intreaga de la etimologie (latinescul dies, substantiv masculin si feminin la singular, masculin la plural – „zi“, via francezul diariste – „autor al unui jurnal intim“, atestat din 1954 si venind el insusi din englezescul diarist) pina la exemplele cele mai prolifice sau controversate pe care le acopera. Omofonia (suparatoare) cu primele silabe ale cuvintului diaree, in ciuda etimologiei diferite, il face suspect in ochii tehnoredactorului grabit, care, illico, il transforma in... ziarist1.
Jurnalul unui scriitor are, indeobste, un statut litigios sau ambiguu… Fie este o pura fabricatie (inautentic, prin urmare, caci nu reprezinta mai mult decit expresia frustrata a unui eu aflat in cautarea recunoasterii, a replicii fioroase la adresa unui confrate ori a constructiei propriei identitati livresti), fie atinge o forma a impudorii care te lasa perplex (cind nu te dezamageste si nu te indeparteaza definitiv de la celelalte texte pe care autorul cu pricina le va fi comis).
Sint, prin urmare, de inteles toate precautiile testamentare: Marguerite Yourcenar, de pilda, protejind, printr-o astfel de dispozitie, arhivele care o legau de Grace Frick; ori cele ale Generalului de Gaulle, un
