Liberalilor li se proroceste un sfarsit dramatic, asemanator celui al PNTCD.
„In mod firesc, alegerile parlamentare ar trebui sa-i pulverizeze. Eu nu cred ca vor sa se sinucida. Undeva, ceva imi scapa. Se bazeaza pe ceva, dar pe ce?”, isi marturiseste un cititor, pe forumul EVZ, mirarea in fata comportamentului PNL, necomplexat nici de eventualitatea decesului politic.
Uimirea apartine cel mai probabil unui fost alegator al Aliantei D.A., sustinator al lui Traian Basescu si posibil votant al PD, dar nu obligatoriu. Daca incercam insa, pentru o secunda, sa privim lucrurile din partea cealalta, intelegerile cu PSD pe functiile din audiovizualul de stat ori pentru majorarea pensiilor nu sunt absurde.
PNL incearca, prin ceea ce se numeste Realpolitik si fara emotii in fata moralei prezidentiale, a presei, a suporterilor PD/PLD, a unei parti importante din opinia publica, sa reziste la putere, sa obtina un procent rezonabil la alegerile din 2008 si, prin aliante conjuncturale, sa-i ramana un cuvant de spus.
„Daca pierderea puterii pune in pericol bunastarea si, eventual, chiar viata celui care a exercitat puterea, el nu va abdica” (Sartori). Axioma se aplica si PNL.
Referendumul pentru suspendarea presedintelui a topit partidul pana la nucleul dur, singurul fata de care se mai simte dator, presupus resentimentar fata de Traian Basescu si mai receptiv la rezultate practice. Liberalii nu sunt interesati sa castige alegerile din 2008, nici sa fie un partid de masa.
Pare ca si-au insusit proiectul asumat public de Dinu Patriciu, al unui PNL „mic, dar semnificativ politic”, nu lipsit de sens. O organizatie de dimensiuni reduse este mai usor de administrat, mai stabila si mult mai motivata, resursele fiind impartite echitabil la un numar scazut de beneficiari, directi si indirecti.
Intre PNL si ce
