OLT. Jumătate dintre candidaţii la bacalaureat au susţinut ieri, în a treia zi de examen, proba orală la limbi străine. În această sesiune, cei mai numeroşi, 2.182 de candidaţi, au optat pentru franceză, unii recunoscând că au ales-o pentru că li se pare mai uşoară decât engleza. Limba lui Shakespeare a fost aleasă ca materie de examen de 1.843 de candidaţi, iar pentru germană şi rusă au optat nouă, respectiv doi tineri.
Curtea corpului B al Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ era plină, la prânz, de tineri veseli, care aşteptau la umbră să intre în faţa comisiei. S-au dat note mari, toată lumea era mulţumită, candidaţii destinşi.
La Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, tinerii programaţi după pauza comisiilor de la prânz erau apatici, probabil din cauza căldurii, dar la fel de relaxaţi faţă de examinare. Merită menţionat că multe fete de la „Minulescu“, dar şi unii băieţi sunt probabil singurii dintre candidaţii din această sesiune, din Slatina, care au venit îmbrăcaţi la probele orale de română şi limbi străine în uniforma şcolară. La sfârşitul săptămânii viitoare, uniformele pe care le-au purtat vor deveni o amintire… Şi la „Minulescu“ s-au luat note bune şi foarte bune în prima zi de oral la limbi străine, unde pentru engleză s-au organizat două comisii (238 de opţiuni), iar pentru franceză una (78 de candidaţi).
Rezultate bune la prima probă a bacului
Marius Perianu, vicepreşedintele comisiei de bacalaureat din Olt, a anunţat ieri rezultatele probei de limba română oral. La examen s-au prezentat 3.972 din 4.042 de candidaţi înscrişi (70 de neprezentări - 1,7%) şi au fost respinşi, nemaiputând participa la următoarele probe ale acestei sesiuni, zece candidaţi de la centrul de examinare de la Grupul Şcolar Industrial Construcţii Maşini Caracal. Au fost admişi 3.962 de elevi, cu note de 5 - 186, cu note de 6 - 514, cu note d