Gabriela GAVRIL
Fiecare cu Budapesta lui
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“,
Iasi, 2007, 272 p.
Fara indoiala unul dintre cronicarii literari inteligenti ai ultimilor ani, Gabriela Gavril a scris nu de putine ori articole cu nerv, de o ironie savuroasa, despre proza romaneasca actuala. Articole din care am inteles ca o irita pansexualismul kitsch, reteta comoda, scriitura fara relief si fara miza s.a. ce caracterizeaza o parte importanta (cantitativ!) a productiei prozastice lansate pe piata literara a anilor 2000. Acum, Gabriela Gavril vine cu propria-i oferta romanesca, Fiecare cu Budapesta lui, o carte care, as zice, se plaseaza in prelungirea preocuparilor de cronicar ale autoarei. Pentru ca este, de la un capat la altul, o satira la adresa unei literaturi scrise dupa retete previzibile si totodata la adresa unei boeme literare caraghioase, meschine, colcaitoare. Trebuie sa marturisesc insa de la bun inceput ca prefer cronicile Gabrielei Gavril – acide si nuantate – si ca „aciditatea“ acestei satire romanesti m-a deceptionat la fel de mult ca platitudinea cartilor/formulelor pe care autoarea le pune la zid (pe buna dreptate) in articole si acum, iata, in roman.
O caricatura de roman satiric, un pamflet salciu, vlaguit
Debutul in proza al Gabrielei Gavril se dovedeste un pas gresit. (Si cind te gindesti ca autoarea ar fi putut ramine filozoafa!...) Fiecare cu Budapesta lui aduce in prim-plan o suita de caricaturi, de situatii grotesti, romanul construindu-se el insusi – involuntar, desigur – ca o caricatura. Da, ca o caricatura de roman satiric, ca un pamflet salciu, vlaguit. Personaje unidimensionale se misca intr-o realitate butaforica, gesturile lor „comice“ fiind acompaniate de o voce din off care, ca in comediile de televiziune standard, presarate cu nelipsite si agasante risete de fundal, ii indica citit
