România se va confrunta cu un nou val canicular la jumătatea lui iulie, când sunt prognozate temperaturi de 40 de grade Celsius, a anunţat, ieri, la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Al doilea val de temperaturi extreme va fi la jumătatea lui iulie, în intervalul 16 - 22 iulie, când sunt prognozate temperaturi de 40 grade Celsius”, a precizat Sandu. Potrivit directorului ANM, pentru începutul lui iulie sunt prognozate „precipitaţii aproape de normal” pentru această perioadă. De la jumătatea lui iulie, cantităţile de precipitaţii se vor diminua, iar temperaturile exterioare vor atinge 40 de grade Celsius. Lipsa de precipitaţii va caracteriza şi august, şi septembrie, urmând ca situaţia să se normalizeze în octombrie, din punctul de vedere al precipitaţiilor. Canicula va avea efecte negative asupra culturilor agricole. Potrivit ANM, vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării vor fi zonele afectate de secetă, în august şi septembrie. România se va confrunta cu un nou val canicular la jumătatea lui iulie, când sunt prognozate temperaturi de 40 de grade Celsius, a anunţat, ieri, la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Al doilea val de temperaturi extreme va fi la jumătatea lui iulie, în intervalul 16 - 22 iulie, când sunt prognozate temperaturi de 40 grade Celsius”, a precizat Sandu. Potrivit directorului ANM, pentru începutul lui iulie sunt prognozate „precipitaţii aproape de normal” pentru această perioadă. De la jumătatea lui iulie, cantităţile de precipitaţii se vor diminua, iar temperaturile exterioare vor atinge 40 de grade Celsius. Lipsa de precipitaţii va caracteriza şi august, şi septembrie, urmând ca situaţia să se normalizeze în octombrie, din punctul de vedere al precipitaţiilor. Canicula va avea efecte negativ