Rescrierea Constitutiei din Romania a ajuns sa fie jocul de societate favorit la Bucuresti.
Mai multe grupuri, cu idei foarte diferite intre ele, avand in comun doar vaga lor fundamentare, se agita sa ne scrie o lege curat fundamentala de data asta, care ne va transforma nu doar politica, ci si viata, ne va face din rai buni, din prosti destepti, din viciosi virtuosi, din marginali centrali si asa mai departe.
Presata de realitate si de conflictul politic, si Curtea Constitutionala a dat in acest an interpretari care pot fi considerate
creative, astfel ca textul din 1991 e mereu in miscare.
Nu vreau sa torn apa rece pe atata entuziasm revizionist. Daca subiectul nu ma pasioneaza, e pentru ca am scris prima mea Constitutie pe la vreo doisprezece ani, cand guvernam cu frate-meu, Cristi, o tara parte imaginara, parte reala, care acoperea jumatate din camera noastra si punea mari probleme la dat cu aspiratorul.
Tara noastra pornise de la niste ziduri de plastic modeste, dar ii crescusera incet-incet orase, armate, guverne, flotile de vapoare si avioane. Nu mai putea continua fara o Constitutie, ca de altfel si fara o istorie scrisa, care a fost eventual compilata si e si azi printr-un pod.
Am ascuns tuturor aceste activitati de teama ca vom fi considerati o familie cu totul ticnita, dar de cand frate-meu a ajuns om mare iar eu am descoperit recent ca si J.R.R. Tolkien, autorul Stapanului Inelelor, a scris si el istoria unei tari imaginare, publicata dupa moartea lui, am dedus ca nu e asa grav.
Ceva mai tarziu, cand nu ma mai jucam cu Cristi, ci cu Dragos Aligica si Sorin Ionita, scriind un program de guvernare pentru CDR prin 1996, nu m-am putut abtine si am scris un capitol de reforma constitutionala, care avea evident tot tacamul, adica mult mai putini parlamentari, un executiv unificat, vot un
