Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judetean de Urgenta Braila - ingropat in probleme

Publicat in Vocea Brailei, joi 28 iunie 2007 ·

Spitalul Judetean, sau mai bine zis problemele cu care se confrunta aceasta unitate, a tinut ieri capul de afis in cadrul sedintei ordinare a CJ. Desi consilierii prezenti au aprobat in unanimitate proiectul de hotarire privind avizarea structurii organizatorice a Spitalului Judetean de Urgenta Braila, citiva au tinut sa atraga atentia asupra modificarilor aparute in ceea ce priveste unele cabinete. Astfel, consilierul PD Anisoara Nedelcu s-a aratat nelamurita in ceea ce priveste radierea unor cabinete din ambulatoriul ce functioneaza in Policlinica nr. 2 din Hipodrom: "De acolo am inteles ca vor disparea niste cabinete etichetate ca nerentabile. Dar o parte din ele nu se regasesc in Ambulatoriul de specialitate care ramine al Spitalului Judetean. Ma refer la ortopedie, chirurgie toracica si reumatologie. Vreau sa stiu daca se gasesc acolo, ca altfel nu mai ramine nici un ambulatoriu al Spitalului".

Cabinete desfiintate pentru ca erau nerentabile

La intrebarea consilierului PD a raspuns chiar managerul Spitalului, dr. Mihailescu, care a explicat ca acele cabinete se desfiinteaza pentru ca nu sint rentabile si nici nu sint cautate de catre pacienti. "Cabinetele respective aveau contract cu CJAS, dar nu isi indeplineau punctajul, iar noi trebuia sa platim medicul si echipa care functiona acolo. Asa ca le desfiintam, iar medicii aceia ii retragem in sectiile unde exista deficit de personal. Vreau sa redam cladirea policlinicii proprietarului, deoarece pe noi ne costa 300 de milioane de lei vechi intretinerea. Asa, pastram acolo doar cabinetele de pediatrie si recuperare si platim chirie pentru ele. Restul cabinetelor sint particulare".

Spre nemultumirea colegei de la PD, consilierul PNL Mariana Tarachiu a sustinut punctul de vedere al dr. Mihailescu: "Daca desfiinteaza sau nu ceva, asta e strict decizia managerulu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a câştigat şi în Arizona. Republicanul s-a impus astfel în toate cele şapte state-cheie

HotNews acum 32 minute
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie, promisă a fi „paşnică” de Joe Biden, rel

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 2 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina, relatează WSJ

News.ro acum 3 ore
Statele Unite va trimite peste 500 de rachete de interceptare în Ucraina în săptămânile care urmează, grăbind livrarea ajutorului militar oferit de Washington ţării răvăşite de război, a relatat, sâmbătă, Wall Street Journal, citat de Reuters. WSJ a

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 2 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 12 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Echipa lui Trump se distanţează de planul de pace pentru Ucraina schiţat strategul republican care spunea că „Crimeea a dispărut”: „Nu lucrează pentru președinte și nici nu vorbește pentru el”

HotNews acum 10 ore
Echipa care lucrează la transferul de putere către Donald Trump a declarat sâmbătă că strategul republican, Bryan Lanza, care a schiţat într-un interviu pentru BBC unele contururi ale unui potenţial plan de pace susţinut de SUA în Ucraina, nu a vorb

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 13 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

O navă a companiei Maersk, suspectată că transporta arme pentru Israel, nu a fost lăsată să intre într-un port spaniol

News.ro acum 9 ore
Guvernul spaniol a refuzat sâmbătă să permită unei nave container aparţinând companiei daneze de transport maritim Maersk să facă o escală în portul Algeciras. Potrivit presei spaniole, nava ar fi transportat arme pentru Israel, relatează AFP. În ur

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 13 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 10 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°