Stabilitatea politica poate fi descifrata in multe feluri. Pentru unii, ea inseamna continuitate, consecventa, consistenta in afacerile publice, cum zic anglo-saxonii (public affairs). Pentru altii, chestiunea se refera la calmul vietii unui stat neimplicat in rascoale, revolutii, razboaie, confruntari de strada de mare intensitate. O alta categorie de oameni este de parere ca e stabilitate cand regele in scaun traieste mult, cand presedintele sau, in general, conducatorul statului isi incheie linistit si cu bune rezultate mandatul, nestanjenit de cetateni si de aparatul de stat si nestanjenindu-i la randul sau. Altii opineaza ca pulsul stabilitatii poate fi luat urmarind dinamica guvernamentala. Altfel spus, zi-mi cate guverne ai schimbat intr-o unitate data de timp ori calculeaza-mi ce longevitate au avut, ca sa-ti spun daca situatia politica din tara ta este stabila sau nu!
Cred ca in principiu toti cei care gandesc intr-una din formulele mentionate au dreptate, stabilitatea politica fiind posibil de analizat din toate aceste puncte din vedere. Asta nu inseamna insa ca ea nu poate fi inteleasa si altminteri. Ca sa dau exemple suplimentare, mai putin directe: putem face prognoze pe seama fenomenului in discutie pornind de la dinamica populatiei. Ma refer aici atat la rubricile nasteri–decese, cat si la fluxurile inregistrate sub coloanele migrare (cei care pleaca)–imigrare (cei care vin). Observand modificarile cantitative la capitolul natalitate–mortalitate si constatand ca, nu foarte incet, Romania se aliniaza tot mai mult statelor occidentale cu o populatie imbatranita, luand in seama si migratia fortei de munca romanesti in corelatie cu afluxurile asiatice prezente tot mai consistent pe piata noastra, nu e greu sa prognozezi o instabilitate viitoare nu foarte indepartata, o criza nelipsita de complicatii etnice, poate rasiale. Ea va fi greu de gestionat de
