Palme d'Or-ul obtinut de Cristian Mungiu pentru filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile mi-a dat iluzia, pentru o scurta perioada, ca, in sfarsit, oficialitatile s-au prins cum sta treaba cu cultura: nu e doar consumatoare de bani, ci mai si produce.
Iar printre cele multe produse, uneori cultura are ca rezultat concret un plus de imagine pentru Romania. Sigur ca, pana la urma, am ramas doar cu iluzia ca autoritatile au ajuns la o astfel de concluzie: nu se va schimba nimic nici de-acum incolo, la un eventual nou mare succes pur personal presedintele si primul-ministru vor aplauda si-i vor multumi public celui care va realiza succesul, vor ura bafta culturii pe mai incolo si totul va fi la fel ca intotdeauna. Asa merg lucrurile si, se pare, e prea devreme pentru a ne astepta sa mearga altfel.
Daca insa la nivel national lucrurile merg asa, la nivel local se pare ca mandria se umfla precum o gogoasa si elibereaza diverse nastrusnicii. Dat fiind ca regizorul Cristian Mungiu este iesean, n-aveam cum sa nu urmaresc cu mare curiozitate reactia autoritatilor locale. Asta intrucat, in opinia mea, Iasiul se poate mandri cu unele dintre cele mai inventive autoritati locale din tara. Autoritati care au oferit iesenilor, spre exemplu, o taxa pentru pom ce trebuie platita de tineri inainte de casatorie, pe principiul din batrani: "Sadeste un pom si creste un om", implementat la nivelul comunitatii; autoritati care, ca alt exemplu, obliga orice firma din oras sa plateasca o taxa pentru echipa de fotbal Poli Iasi, fie ca patronii sunt microbisti au ba; autoritati care, ca sa n-o mai lungim, cand vine vorba de cultura, sustin sus si tare ca Iasiul e capitala culturala a Romaniei, dar nu-mi amintesc sa fi sprijinit, vreodata, un proiect de anvergura care sa ateste macar partial acest lucru. Asta in timp ce, spre exemplu, Clujul are cel mai mare festival de film di
