Cu mai mult de un secol înainte de apariţia în 1948 a lucrării matematicianului Norbert Wiener, Cibernetica - control şi comunicare la animale şi maşini, s-a încercat, în 1838, o clasificare a ştiinţelor. Acolo, André Marie Ampere introducea termenul de "cibernetică" la trunchiul ştiinţelor politice, înţelegînd prin asta arta guvernării. James Maxwell tocmai inventase şi el un sistem mecanic care reuşea să se autoguverneze, să se autoregleze. În engleză, s-a utilizat termenul "governor", apoi speculaţiile semantice au amintit de termenul latin "guvernor", precum şi de cel grecesc "Kibernetis". Interesant este că acesta din urmă avea şi sensul de a cîrmui, de a pilota şi cunoştea şi substantivizarea în cîrmaci şi pilot. Iată că sugestia lui Ampere de a asocia ideea de pilotare cu aceea de guvernare se potriveşte perfect şi felului nostru, românesc, de a conduce o ţară. În plus, obişnuinţa de a comanda un grup social izolat oferă oricărui conducător prilejul de a se antrena, spontan, în arta retoricii. Lipsesc, însă, cîteva elemente esenţiale.

Deşi a însemnat o revoluţie ştiinţifică a secolului trecut, cibernetica a rămas o disciplină abstractă. Izomorfismul între structura comunicaţiilor în mecanisme, organisme şi societăţi are fragilităţi exact în spaţiul social-politic. Dacă mecanismul de comandă este posibil, redundanţa canalelor de comunicaţie este încă imprevizibilă în domeniul social tocmai fiindcă în creierul uman informaţia este codată analogic. Şi nu digital, ca la calculator. Maşina, cu alte cuvinte, nu gîndeşte. Tot aşa cum ceasul nu are noţiunea timpului. Deocamdată, roboţii nu pot să rezolve - nici singuri şi nici grupaţi - conflictele interumane. Şi nici eternele angoase ale fiinţei umane, oricît de performante şi de sofisticate ar fi ca aparate.

Aşadar, atenţie la canalele de comunicare fiindcă poporul român s-a născut nu doar poet, ci chi