Alexandru Dobrescu - Ai mai pomenit, domnule, asa ceva?
Intrebarea amicului meu, profesorul de romana, aruncata in chip de salut, nu asteapta raspuns din parte-mi.
- Ai mai pomenit, repeta el, ca un dascal sa fie gelos pe cunostintele elevului?
Nestiind ce are sa urmeze, tac nedumerit.
- Si, tocmai pentru ca a vazut ca e bine pregatit, sa faca tot ce-i sta in puteri ca sa-l incurce, iar dupa ce i-a reusit "performanta", sa-i scada nota, nu mult, ci doar atat cat sa-l umileasca?
- Pai, incerc eu sa inteleg, ala nu prea e dascal.
- Fireste ca nu e. Dar ocupa un asemenea post si crede ca isi poate ingadui orice.
- Nu poti fi mai concret?
- S-a intamplat sa am un elev deosebit. Nu pentru ca i-am fost eu profesor. Asa l-a daruit Dumnezeu. Si elevul acesta, caruia n-am facut decat sa-i cultiv, cat m-am priceput, aptitudinea pentru literatura, a avut in ultimii ani de liceu cateva performante de care sunt mandru: a fost finalist si chiar premiant al olimpiadelor de literatura, ba a castigat si un premiu international pentru creativitate.
- Felicitari!
- Stai sa vezi! Si vine bacalaureatul. Si, dupa ce dezvolta el subiectele de pe bilet, una dintre profesoarele din comisie prinde a-l bombarda cu intrebari. Baiatul raspunde foarte bine, insa respectiva doamna face o mutra acra si-i cere sa recite nu stiu ce poezie de Alecsandri. Pe care nu o stia pe dinafara. Atunci doamna, satisfacuta ca l-a "incuiat", ii recomanda mieros-cinic sa puna mana pe carte si-l noteaza cu 8,50. Baiatul iese din sala si, dand cu ochii de mine, izbucneste in plans: "De ce, domnule profesor?" - repeta mecanic printre hohote. Ce puteam sa-i raspund? Ca a fost nedreptatit? Ca exigenta dascalita a terminat facultatea taras-grapis si ca singurele ocazii cand pune mana pe carte sunt orele de romana, unde le citeste elevilor lecti
