Lecturi ce-ţi dau de gândit, punându-te în faţa vremii pe care ai trăit-o, lecturi incitante în bine sau în mai puţin bine, interesante în linii generale, uşor intrigante sau şi dezamăgitoare în unele puncte.
Citesc acum volumul memorialistic apărut în limba franceză la Editura Fayard al incontestabilului mare Alexandr Sojeniţîn - sub titlul Le grain tombé entre les meules. Esquisses d'exil. Continuarea unei cărţi citite în România "de atunci", cu peste douăzeci de ani în urmă: Le chene et le veau (Stejarul şi viţelul), tot în franceză, tot cu sufletul la gură citite, cum altfel? Cu deosebit interes, dar nu chiar cu sufletul la gură - parcurg continuarea...
Cu sufletul la gură, aceasta este expresia românească, singura potrivită pentru un astfel de angajament deplin, am citit primul volum al notelor memorialistice ale lui Soljeniţîn - pentru că erau scrise "acolo", un acolo unde eram şi eu, tot cu telefonul ascultat, tot urmărit la nivelul meu oarecum demn dar foarte scăzut în comparaţie cu incomparabilul autor care deschisese ochii lumii, ai Occidentului cu precădere, asupra sinistrului arhipelag, asupra Gulagului - şi o făcuse cu un curaj nebun şi nu mai puţin cu o meticulozitate savantă, cu o ştiinţă de a face faţă împrejurărilor şi foarte experţilor supraveghetori, între timp din ce în ce mai experţi, mai abili, mai dedaţi cu metodele şi mai dedaţi cu practicile, unele din ele chiar de la şcoala Apusului deprinse, cine ar fi putut crede...
Al doilea volum al memorialisticii sale este scris chiar în acest "Apus", cu aceeaşi cinste ca şi primul volum - nu şi cu aceeaşi tensiune, încordare, forţă - vai, mie, că îndrăznesc s-o spun, n-am ce face, mi-ar fi silă să nu o spun - în ciuda imensului respect pe care şi atunci şi astăzi mi l-au inspirat şi mi-l inspiră Alexandr Soljeniţîn...
Este vorba în volumul al doilea, despre c
