Gabriela Nani Nicolescu: Dragă Iordan, iată că după, multe discuţii, după aproape trei ani de cînd insist cu o tenacitate egală cu a ta în a mă refuza, am reuşit să te determin ca la această întîlnire a noastră să vorbim cu casetofonul deschis. Am avut şansa de a mă număra printre cei puţini prieteni adevăraţi ai tăi, care au cunoscut zbaterea, tenacitatea, încăpăţînarea cu care ai luptat pentru a ne dărui acele minunate şi unice cărţi care se numesc închide ochii şi vei vedea oraşul, Antologia inocenţei, Eroi, fantome, şoricei, Balada pentru vechiul drum, Odysseas Elytis, Grafica americană, America Latină... Pentru că nu vom putea trece în revistă întreaga ta viaţă, îţi propun să alegi tu cîteva momente semnificative, care crezi că te reprezintă mai bine.
Iordan Chimet: Nu eu sunt cel care ar putea să-şi împartă existenţa în perioade mai semnificative sau nu. Pe ce criteriu să fac eu alegerea? Desigur te referi la acele perioade mai pline de evenimente, de fapte, mai elocvente în raport cu alte perioade din viaţa mea. în ultimii ani mă surprind că încep să mă gândesc din ce în ce mai des la viaţa mea... să fie oare bilanţul? N-a venit cumva prea repede? De cîte ori mă gîndesc la viaţa mea mi-o imaginez ca pe un tot, ca pe o muzică, un rîu care curge, un vis, care nu mai poate fi separat în părţi, în vîrste, în capitole, ca un roman. Şi dacă ţie dinafară ţi s-ar părea că perioadele de imobilitate la care m-a obligat istoria sunt mai puţin semnificative decât celelalte, eu văd altfel lucrurile. în deceniile în care am trăit ca o plantă, lipsit deci de evenimentele exterioare, au fost prezente evenimentele interioare, revelaţiile, întrebările despre rostul vieţii, dacă merită să fie trăită, dacă nu merită, şi asta am trecut dintr-o vârstă în alta, cu tot bagajul vieţii anterioare. Mă tem deci că nu eu mi-aş putea tăia visul vieţii în felii ca pe un măr.
G.N
