La început a fost nuvela Bijuterii de familie, pe subiectul răscoalei din 1907, apărută într-un volum independent în 1949, nuvelă care va intra în versiunea restrânsă a Cronicii de familie, cea din 1955, ca partea a doua, şi va fi reluată în varianta extinsă a Cronicii de familie, cea din 1956, în trei volume, ca partea a şasea. Micul roman iniţial (îi putem spune şi aşa) de aproximativ o sută cincizeci de pagini despre răscoală a fost integrat în "Cronica mică" din 1955 într-o structură de numai patru capitole, fiecare capitol având în paranteză după titlu anul de referinţă din istoria naţională cuprinsă în secvenţa narativă: Davida (1860), Bijuterii de familie (1907), Salata (1923), În bătălia pierdută (1947). "Cronica mică", adică versiunea restrânsă din 1955, are rolul unui fel de "promoţii" editoriale, căci la foarte scurtă vreme, la interval de un an, intră pe piaţă "Cronica Mare" (propun aceste distincţii de lucru), fresca impresionantă a Cronicii de familie, extinsă în douăzeci şi patru de părţi, împărţite în trei volume masive, cu un total de o mie opt sute de pagini, tipărite într-un prim tiraj de 35.100 de exemplare. Cartea va fi venerată ca un monument, timp de trei-patru ani, până în 1960, când Petru Dumitriu fuge în Occident, dezertând la inamicul ideologic al comuniştilor. "Cronica mică" este eclipsată şi, într-un fel, anulată (prin absorbţie) de "Cronica Mare", aceasta din urmă fiind transformată (de către presă, de partid, de şcoală), pentru scurtă vreme, într-o Biblie a istoriei naţionale şi într-un manual de realism socialist. Petru Dumitriu dă o viziune convenabilă asupra evoluţiei societăţii româneşti, prin prisma genealogiei unei familii, o evoluţie verificată de exigenţele ideologiei marxiste, adică determinată de condiţiile materiale, de lupta de clasă şi de rolul maselor populare. E o perspectivă triumfătoare, conform căreia regimul comunist