Relatia patron-client este cu mult mai veche decat s-ar crede la prima vedere. Povestea ei coboara in antichitatea romana. Juvenal descrie aceasta relatie prin obiceiul "sportulei", care nu era altceva decat un cosulet pentru mancare, pe care clientul il avea mereu asupra sa, cand se afla in preajma patronului, pentru a-i cersi delicatesurile pranzului. Obiceiul era atat de cangrenat social incat devenise un adevarat lant trofic al unui obicei cotidian, iar clientii se intreceau prin variate si cat mai originale metode sa castige bunavointa patronului, astfel incat sa aiba "sportula" cat mai plina. Derivarea cuvantului "sport" din "sportula" nu este tocmai intamplatoare. Sportivii de azi, cu precadere fotbalistii, traiesc aidoma clientilor latini din antichitatea romana, adica peste medie, desi nu faceau mare lucru, iar nivelul intelectual nu necesita eforturi pentru umplerea "sportulei".
La alti parametri, clientii de odinioara care practicau obiceiul "sportulei" erau intalniti si in administrarea statului pe diverse paliere de guvernare. In Romania contemporana cunoastem exemple deja proverbiale de posesori de "sportule" precum Miki Spaga, Spagaton sau Spagoveanu, pentru a exemplifica cele mai legendare constructii "sportulane". Adica oportunistii care in schimbul cosului plin indeplineau cele mai josnice sau compromise comenzi sau indeletniciri.
Acest obicei al "sportulatului" a fost punctul de plecare al prabusirii Romei, deoarece a contribuit la revansa periferiei asupra centrului. Toti dezaxatii, puturosii, oportunistii, invartitii de circumstanta, profitorii de tot felul au extins falia dintre stabilitate si anarhie, asa cum se intampla si in Romania de azi.
Grupurile marginale prin acumulari de capital (includem aici si sistemul de relatii clientelare construit intre clienti in semn de solidaritate de breasla intru furt "sportulan") s-au
