Manuc de Victoria Comnea, roman în patru părţi şi treizeci şi patru de capitole, foloseşte procedeuri, ritmuri şi imagini cinematografice, inclusiv modul de a introduce în scenă personajele, fie ele pământeni din Principate, fie venetici românizaţi, diplomaţi, militari, aristocraţi străini etc. Figura centrală este, bineînţeles, celebrul bei armean de la începutul veacului al XIX-lea, care sare-n ochi, ca să zicem aşa, datorită aurei sale de ambiguitate şi virilă nobleţe, caracterului său eroic, inspirat. Personalitate legendară, ubicuă şi totodată de o emoţionantă omenie, prinţul Manuc pare să deţină principalele chei menite să lege şi să dezlege firele epice ale tramei româneşti ţesute şi depănate de autoare, fundalul fiind cel al păcii de la Bucureşti şi al războaielor napoleoniene. Fresca istorică include şi un amplu tablou de moravuri al societăţii româneşti cu epicentrul în Capitală. Nu lipsesc culisele diplomaţiei internaţionale, populate de iscoadele în travesti ale cancelariilor celor trei Imperii şi nici vodevilul de alcov cu intrigi amoroase extraconjugale ca la carte, jucat într-o impecabilă franceză colocvială (consulul francez, consoarta acestuia, valetul plus canişul Bichon), ce mai, un adevărat cuib de nebunii hetero şi homoerotice.
Sub o multitudine de măşti ne este înfăţişată şi frumoasa Marioritza, pandantul feminin al prinţului, aventurieră internaţională în solda lui Napoleon. îndrăgostită de tânărul prinţ Emanuel Mirzaian, alias Manuc, controversata şi fermecătoarea văduvă nu-şi poate duce la bun sfârşit misiunea cu care fusese învestită de împăratul însuşi: zădărnicirea faimei şi a planurilor, inclusiv eliminarea fizică a zarafului armean. Puterea de seducţie a bărbatului iubit se dovedeşte a fi mai tare decât intrigile şi manevrele emanate din cabinetul unui conchistador deja căzut în dizgraţie şi ridicol.
Sub alegoria destinului s