„Hale si Piete” abuzeaza de banii publici”. Aceasta este concluzia la care au ajuns cativa dintre consilierii locali ploiesteni, care cer sanctionarea tuturor vinovatilor.
Intregul scandal a izbucnit dupa ce consilierul democrat Paul Palas a solicitat primarului Emil Calota ca ceara SC Hale si Piete, Regiei Autonome de Transport Public (RATP) si Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) componenta CA si AGA, precum si salariile directorilor si directorilor adjuncti si indemnizatiile care se primesc cu prilejul intrunirii celor doua foruri.
„RATP si RASP au trimisi mediat. Intre timp aflam, neoficial, ca Piete si Hale ne refuza cererea. Pe 19 iunie ne parvine o informare incompleta. Am intervenit telefonic, iar pe 21 iunie primim o alta adresa, in care apar doar salariile de incadreare, nu cele brute. Abia a treia informare a fost completa”, a mentionat Palas.
La randul sau, consilierul social democrat Daniel Savu spune ca in urma analizarii documentului respectiv s-a constat ca seful de la Piete si Hale incaseaza atat salariu de director cat si de presedinte al Consiliului de Administratie.
Pe de alta parte, din Consiliul de Administratie al societatii face parte si Cristina Stoichici, director juridic, careia, potrivit legislatiei, ar fi trebuit sa i se suspende contractul de munca pentru a fi compatibila ca membru al CA. „Ceilalti sefi de institutii subordonate Consiliului Local primesc salarii mult mai mici”, a subliniat Savu.
Acesta din urma a tinut sa mentioneze faptul ca lunar, Simion ar incasa, pe langa salariu, si 700 de lei ca indemnizatie de presedinte al Consiliului de Administratie. In replica, directorul Hale si Piete Gheorghe Simion spune ca statutul Cristinei Stoichici este cat se poate de clar, stabilit prin Legea 215 modificata, actul normativ permitand acest lucru.
In ceea ce privest