Nu as fi cumparat cartea lui Paul Ardenne intitulata Un art contextuel (Flammarion 2004), daca nu as fi vazut pe coperta fotografia lui Andrei Cadere surprins in una din plimbarile sale cu nelipsitul baston modular, purtat pe umar mai curand ca pe un stindard victorios decat ca pe o unealta de sprijin.

Cum Andrei Cadere este inca departe de a fi cunoscut cum se cuvine in tara in care a debutat, merita sa vedem ce crede Paul Ardenne despre el. Subtitlul cartii esteticianului si istoricului de arta francez este mai explicit, si enumera tipologia creatiei artistice de care se ocupa: creatia in mediu urban, situationala, de interventie si de participare.

Toate aceste forme de expresie artistica, avand precursori inca de la inceputul secolului XX, si care au ajuns astazi dominante, refuza existenta unui intermediar intre realitate si opera, suspenda simulacrul in oricare dintre manifestarile lui, exclud reprezentarea, descrierea figurativa, seductia aparentelor. Experienta concreta a realului si implicarea iau locul intregului arsenal de practici care concurau la producerea de obiecte destinate contemplarii. Contemplarea cedeaza locul actiunii, interventiei imediate, directe, "contextuale", in masura sa atraga si sa stimuleze publicul sau chiar sa smulga o reactie din partea unei colectivitati inerte sau ostile. Paul Ardenne atrage atentia asupra importantei contigentului, imprevizibilului in acest tip de manifestari artistice care implica spontaneitatea, lipsa determinarilor, cu alte cuvinte un sens al aventurii, al descoperirii. Or Andrei Cadere, in scurta sa cariera artistica de numai noua ani, a teoretizat si pus in practica la inceputul anilor '70 un tip de actiune artistica indreptata impotriva sistemului institutional care regizeaza viata artistica, demonstrand un instinct de libertate care l-a impus rapid, chiar daca la inceput doar intr-o comuni