Capitolul 4 din Amantul Colivăresei capătă, în curgerea şi economia simbolică a masivului roman, rol de pivot. În funcţie de culisarea lui se vor modifica nu numai traiectoriile eroilor, ci şi coordonatele lumii ficţionale în care ei evoluează. Iniţial, micşorarea vitezei narative şi schimbarea unghiului de expunere îl deconcertează pe cititorul doritor de noi întâmplări senzaţionale, rulate la fel de rapid ca în capitolele anterioare. Odată sesizată însă intenţia autorului, aşteptările noastre se "adaptează", iar pofta de a înghiţi, pe nemestecate, bucăţi crude de carne epică lasă loc unei degustări a la carte.

În prima treime a romanului, îl vedem pe Mite alergând prin propria viaţă ca un ogar. Boxul, Policolorul, armata făcută la unitatea din Moşneni, trecerea la cărămidăria-batalion disciplinar Viezuroaia, aventurile de acolo parcurse cot la cot cu Bajnorică şi prelungite, după liberare, pe litoral, în compania perversei Atena: toate aceste secvenţe existenţiale se derulează după un ritm alert-cinematografic. Prozatorul pare că se ţine cu camera de filmat după protagonistul său, rotind-o numai într-atât încât să percepem şi mediile în care acesta ajunge. Întâmplarea nudă şi netă e importantă, comentariile fiind reduse la minimum, iar simbolistica lipsind cu desăvârşire.

Cu capitolul 4, aproape totul se schimbă. Mite şi Bajnorică alunecă de pe suprafaţa accidentată a biografiei lor, traversată până acum la vedere, într-un spaţiu şi un timp incerte, cu contururi vagi şi o terifiantă adâncime. Sub un nume comic de sat autohton, Perţihani, se cască o capcană demonică, o gaură neagră în care cele două personaje masculine ajung, fără s-o ştie, asemenea unui lung lanţ de victime. Oferta este ispititoare: două surori nemăritate şi tânjind după bărbat, rostuite de o mamă întreprinzătoare cu două case impunătoare, mai ales prin comparaţie cu şandramalele din sa