Era spre sfârşitul anilor '80. În ciuda unor optimişti, era greu de crezut că în România se va schimba ceva în următorii ani. Locuiam într-o mansardă studenţească, deşi nu mai eram studentă, ci profesoară de română, franceză şi, ocazional, latină, la o şcoală din afara Bucureştiului. Pe peretele de lângă pat scrisesem cu cretă albastră Ô saisons, ô, châteaux,/ Quelle âme est sans défauts? Mergeam la un cenaclu literar, dar îmi era greu să-mi închipui că aş putea publica vreodată ceva din încercările mele literare.

Într-o zi, m-au vizitat în mansarda mea Bogdan Ghiu şi Florin Berindeanu, colegi mai mari de facultate. Mi se pare că Bogdan era şomer - lucru care, în acele timpuri, echivala aproape cu o infracţiune şi, drept urmare, nu-ţi asigura cel mai mic de ajutor de şomaj -, iar Florin era, la fel ca mine, profesor de română la nu ştiu ce şcoală. Ei bine, Bogdan Ghiu avea o propunere constructivă de publicare, care pentru mine şi Florin ar fi reprezentat, zicea, un excelent debut, iar pentru el o minimă sursă de venit. O carte la care să colaborăm toţi trei: Locul de veci al unor scriitori români.

Spunea că a găsit şi o editură, chiar de acolo i se propusese tema: Editura Sport-Turism. Am fost puţin surprinsă de numele editurii, în raport cu tema, mai degrabă, cum să spun, statică, dar Bogdan m-a liniştit: un pic de sport sau de turism, cum preferam să-i zicem, prin cimitirele ţării ne va prinde bine, n-aveam altceva de făcut decât să identificăm mormintele scriitorilor trecuţi în lumea drepţilor. De altfel, pe cei mai mulţi îi aveam la îndemână, la Bellu, mai erau câţiva la Cernica şi cu asta Bucureştiul e bifat împreună cu jumătate din literaţii români. Urma să ne străduim să dăm de urma celorlalţi, iar mie îmi revenea, de drept, Braşovul şi apoi, vreau-nu-vreau, Sibiul. Bogdan îşi putea alege oraşele sudice - Constanţa natală şi cei care-or fi în pămâ