Cunosc o multime de tineri care doreau si doresc sa lucreze la o revista literara. Acesta era aproape un ideal inainte de Revolutie, cand prestigiul revistelor culturale devenise urias, in contextul unei societati inchise si mohorate. Ca si tirajele ametitoare ale cartilor (zeci, sute de mii de exemplare tiparite si vandute), cele ale revistelor de cultura exprimau, in cifre seci, dar semnificative, nevoia publicului nostru de altceva decat propaganda si intoxicatie ideologica. Daca marii scriitori, mai ales cei prezenti in manualele scolare, aveau un statut de semizei, saptamanalele culturale, in frunte cu Romania literara, reprezentau empireul catre care se indreptau privirile "muritorilor", fie ei autori cu ambitii artistice ori cititori pasionati de literatura si de critica literara.

Cum s-a observat si s-a analizat ulterior, literatura (si in special romanul) a preluat, in timpul regimului comunist, functiile, rolul si codurile istoriei, sociologiei, politologiei, psihologiei, filosofiei, al caror discurs specific era, pe atunci, grav alterat. Probleme care nu se puteau pune, subiecte care nu se puteau discuta si dezbate au intrat astfel, prin intermediul fictiunii, in constiinta publica, operele unor mari prozatori (Marin Preda e un exemplu) avand aceasta uriasa capacitate de diseminare. In mod analog, multe dintre rubricile revistelor noastre literare devenisera, in cei mai grei ani ai ceausismului, zone libere, de reflectie nu-numai-culturala. Cu cat presiunea cenzurii era mai mare, cu atat, in replica, registrul "contrelor", al "soparlelor", al aluziilor parea mai bogat si mai variat. In aceste conditii, spatiul unei reviste culturale importante devenise unul privilegiat: nu neaparat prin avantajele simbolice si financiare ale redactorilor sai, cat prin faptul ca texte din sfera culturala starneau, in mod constant, interes si chiar emotie pu