Am sarbatorit de curand cei 57 de ani ai lui Adrian Nastase. Sarbatoritul a lansat cu aceasta ocazie un blog - adresei i s-a facut reclama in intreaga presa - si a anuntat ca e in puteri si se simte gata sa revina de indata ce va rezolva cu micile neplaceri juridice pe care le mai are. Intre timp, se lafaie pe numeroase ecrane de televiziune, unde e prezentat ca om de cultura si rafinament, iar interlocutorii cel mai adesea il lingusesc, pentru ca simt ei ca omul mai are ceva resurse si maine-poimaine revine. Regimul tarcat actual, prin jalnicul spectacol pe care il da, reuseste intr-adevar sa il scoata pe d-l Nastase un fel de victima. In fond, s-au intors consilierii personali si sefii de cabinet cu comisioanele, afacerile cu guvernul nu se mai fac decat de cine trebuie, in ciuda noilor legi sofisticate trecute de noi, licitatiile nu produc nici din greseala vreun castigator la care nu te-ai astepta, migratia politica infloreste, concursuri pentru joburi in sectorul public nu se mai dau nici macar de forma si s-a format o fratie transpartinica pentru lupta cuDNA. De ce, in conditiile astea, e Nastase mai rau ca altii? In primavara anului 2005 parea de neconceput ca vom cadea astfel in trecut. Atunci, in mai putin de trei luni, cand Monica Macovei de abia isi injgheba o echipa, s-a scris, sub presiunea semnarii Tratatului, strategia anticoruptie, devenita apoi, in mana Comisiei, un "to-do" list, si astfel a ajuns Agentia noastra de Integritate, inspirata dinOffice of Government Ethics americana, un punct obligatoriu in procesul de integrare. Atmosfera creata de CPC la finele anului 2004 era inca puternica si, in acel climat, ne-am imaginat ca nu scriem gogosi pentru Bruxelles, ci chiar o sa putem face ceva. Ce greseala am facut! Un an mai tarziu, partidele ne cumparau colegii din societatea civila ca sa le dea sfaturi cum sa se apere in procese de cercetare a averii