Primul restaurant care a avut salon elegant, chelneri bine imbrăcaţi, vinuri şi bucate alese a fost "Grande Taverne de Londres" de pe Str. Richelieu din Paris.
Primul restaurant care a avut salon elegant, chelneri bine imbrăcaţi, vinuri şi bucate alese a fost "Grande Taverne de Londres" de pe Str. Richelieu din Paris.
De căte ori intrănd intr-un restaurant ne-am intrebat: ce inseamnă restaurator sau restaurant? De unde provine acest termen? Cine a deschis pentru prima dată un local? Filozoful-gastronom Brillat-Savarin, in "Fiziologia gustului", explică semnificaţia acestor termeni: "Un restaurator este negustorul al cărui negoţ este să aibă mereu masa pusă pentru orice consumator, cu feluri de măncare la cerere şi impărţite in porţii cu preţ fix. Aşezămăntul se numeşte restaurant şi restaurator cel care il conduce". Termenul "restaurant", după unii cercetători, a apărut in secolul al XVI-lea şi insemna "un preparat care te reface". Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, termenul desemna, mai concret, "o supă concentrată din carne ce te reface". Termenul provine din verbul francez "restaurer" şi inseamnă "a restaura", "a reface". A fost aplicat prima dată unui local infiinţat in 176, la Paris de cafetierul Boulanger.
AMFITRION. Unii consideră că primele restaurante au apărut in secolul al XIII-lea in China, pe vremea dinastiei Song. In Europa, conform Cărţii Recordurilor, "Sobrino de Botin" din Spania, infiinţat in anul 1725, este cel mai vechi local existent şi astăzi. Dar cel dintăi care a avut un salon elegant, chelneri bine imbrăcaţi, o pivniţă cu vinuri alese şi o bucătarie de prima clasă a fost Antoine Beauvilliers, bucătarul prinţului de Condé. Şi-a deschis localul in 1782 şi a fost timp de 15 ani cel mai vestit restaurator din Paris. Era cunoscut pentru memoria sa extraordinară. După douăzeci de ani putea