Interpretarile lansate in diferite capitale europene dupa summitul de la Bruxelles amintesc de declaratiile festiviste de la aflarea primelor rezultate ale unor alegeri, cand chiar dupa un bilant catastrofal fiecare partid se proclama cu emfaza castigator. Amaraciunea multor comentarii arata insa ca ceea ce in aparenta Londra, Varsovia sau Amsterdam par a fi castigat a pierdut Uniunea Europeana in ansamblu. si totusi se poate spune ca – datorita in primul rand iscusintei si tactului cancelarei Angela Merkel, actuala presedinta a Consiliului European – a putut fi evitat un esec cu consecinte incalculabile. Dupa aproape doua decenii de tratative si tergiversari, sefii statelor membre au cazut acum de acord asupra unui tratat care pastreaza, dupa unele estimari, 90% dintre prevederile proiectului de constitutie respins prin referendum in Franta si Olanda. Urmand a intra in vigoare in 2009, noul tratat permite unei Uniuni Europene largite sa actioneze mai flexibil si mai eficient – prin inlocuirea in multe domenii a votului unanim cu acela al majoritatii calificate, prin instituirea unui presedinte al Consiliului, ales pe doi ani si jumatate, si a unui ministru de externe (numit insa altfel, la insistentele Angliei), prin intarirea rolului Parlamentului European si al parlamentelor nationale, prin reducerea la 15 a numarului comisarilor, prin adoptarea Cartei drepturilor fundamentale, prin posibilitatea, noua, de retragere din UE. Dubla majoritate – 55% dintre membre si 65% din totalul populatiei – se va aplica abia din 2014 (concesie facuta Poloniei, care isi pastreaza astfel posibilitati maxime de blocare a deciziilor), iar la simbolurile statale ale UE s-a renuntat (sub presiunea Olandei si a Angliei).

Reuniunea de la Bruxelles a pus capat crizei constitutionale, dar a marcat si sfarsitul unei Europe a consensului, unde, prin renuntari partiale, fiecare tara avea