Una dintre cele mai eclectice trupe apărute pe piaţă în ultimii ani a reuşit prin acest al doilea album să se reinventeze. Un album emoţionant şi ambiţios care porneşte de la cel dinainte, Una dintre cele mai eclectice trupe apărute pe piaţă în ultimii ani a reuşit prin acest al doilea album să se reinventeze. Un album emoţionant şi ambiţios care porneşte de la cel dinainte, dar care pare să fie totuşi o despărţire de linia iniţială a trupei. Sunetul în continuă schimbare de pe primul album este totuşi în continuare esenţa muzicii celor de la Bloc Party, dar noul produs este, şi din punct de vedere al muzicii şi al versurilor, mai concentrat, mai atent. Un album des pre viaţa londoneză din secolul 21. Bloc Party a devenit o trupă mai serioasă, mai înţeleaptă şi mai francă, lucru neobişnuit pentru o trupă cu multe influenţe post-punk. "Încerc să fiu un erou într-o epocă a modernismului", şopteşte Obereke încă din prima piesă, sprijinit de chitări şi claviaturi nervoase. Obereke cântă ca şi cum nu are timp de pierdut, iar faptul că se află deja la al doilea album se simte, şi experienţa îşi spune cuvântul în ceea ce priveşte versurile pe care le-a scris. Versuri pline de lirism, ancorate în subiecte de azi. "Dacă aş mai putea m-aş mai urca în copaci / şi-aş mai culege fructe din copaci", în "Waiting for the 7:18", sau "Fiecare bancă îţi strigă numele, ţi-am păstrat cravata", în "I still remember", cântec despre camaraderia dintre doi colegi de clasă. Cu totul, acest nou album are impact mai mult datorită versurilor decât a muzicii, dar numai şi asta şi e o bilă albă pentru o trupă într-o epocă a muzicii în care e greu şi rar să mai impresionezi prin sensibilitate.