Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sesiunea s-a terminat, războiul continuă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iunie 2007 · ·

Senatorii şi deputaţii au încheiat cea mai spectaculoasă sesiune din ultimii ani, marcată de bătălia preşedinte-parlament Sesiunea parlamentară care tocmai s-a încheiat a marcat trei Senatorii şi deputaţii au încheiat cea mai spectaculoasă sesiune din ultimii ani, marcată de bătălia preşedinte-parlament Sesiunea parlamentară care tocmai s-a încheiat a marcat trei premiere în istoria democratică a României. Războiul dintre preşedinte şi premier a atins apogeul, generând ruperea Alianţei D.A. şi schimbarea majorităţii în Legislativ. Fostul guvern PNL-PD-UDMR s-a transformat într-un parteneriat PNL-UDMR. Cu voturile partidelor din opoziţie, cabinetul Tăriceanu II a fost validat de parlament. Suspendarea şefului statului, la iniţiativa PSD, a fost consecinţa imediată a tensiunilor care au dominat mediul politic. În plus, senatorii şi deputaţii au adoptat o moţiune simplă împotriva ministrului Monica Macovei, fosta deţinătoare a portofoliului Justiţiei, şi una care l-a vizat pe Decebal Traian Remeş, titularul de la Agricultură în cabinetul Tăriceanu II. La începutul lui aprilie, premierul Călin Popescu-Tăriceanu anunţa că soluţia pentru stingerea crizei politice este asumarea guvernării de către PNL, alături de UDMR. "O guvernare dezbinată nu poate genera prosperitatea pe care românii o merită", afirma primul-ministru. Acest lucru a însemnat apropierea tacită a liberalilor de PSD, social-democraţii fiind în măsură să le asigure sprijinul parlamentar necesar. Eliminarea miniştrilor PD din Executiv s-a produs după ce, la 13 februarie, Monica Macovei primise un vot de blam din partea senatorilor, care au adoptat o moţiune simplă ce viza domeniul Justiţiei. La vremea aceea, premierul a refuzat să propună revocarea ministrului susţinut de pedişti, lăsând în sarcina Curţii Constituţionale să stabilească dacă, potrivit Legii fundamentale, un membru al guvernului îşi pierde sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 16 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°