Toată viaţa a fost profesoară. La pensie, s-a gândit să se reprofileze. S-a apucat de ţesut şi în doar patru ani a ridicat un atelier ale cărui covoare olteneşti sunt premiate şi apreciate în zeci de expoziţii din ţară şi străinătate.

Dacă ajungi în Bechet şi te întrebi ce ai putea vizita în acest orăşel de la Dunăre, orice localnic îţi răspunde, fără să stea prea mult pe gânduri: portul şi, neapărat, „covoarele lu’ Nadu“. Acestea din urmă sunt, de fapt, marea atracţie atât pentru localnici, cât şi pentru curioşi şi eventuali cumpărători din ţară şi străinătate. Motivul: covoarele de aici sunt pur olteneşti, ţesute la război, după meşteşugul vechi de sute de ani.

Dibuieşti uşor adresa „fabricii“ - cum îi spune toată lumea atelierului de ţesătorie. Şi cum treci de uşa de lemn, intri într-o lume pe care ai fi crezut-o dispărută demult. Pereţii sunt daţi cu var alb, imaculat, aşa cum erau cândva odăile bunicilor. Iar din loc în loc stau agăţate farfurii şi oale de pământ, frumos pictate de mână, funii de ceapă, ardei şi usturoi, ştiuleţi de porumb şi câte şi mai câte podoabe cu care bătrânii noştri îşi înfrumuseţau odată atât de frumos casele. Un fier de călcat cu cărbuni pe plită şi o mână de lemne în soba tradiţională, ţărănească te poftesc în atmosfera unei case obişnuite, de la ţară. Dar ceea ce-ţi ia cu desăvârşire ochii în această încăpere sunt zecile de covoare, carpete, prosoape, ştergare, traiste, feţe de masă şi canaturi puse în aşa fel încât să-l întâmpine şi să-l lase pe vizitator cu răsuflarea tăiată. Unele mai vechi, altele mai noi, unele cu motive florale, altele geometrice, câteva în culori calde, dar cele mai multe vii, proaspete, contrastante, covoarele din atelierul Antoanetei Nadu sunt de o frumuseţe rară. Lucrate manual şi respectând modelul tradiţional, moştenit din moşi-strămoşi, având culori temperamentale, motive geometrice sau fl