Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefa BBC pentru Africa s-a înecat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iunie 2007 ·

Unul dintre directorii executivi ai corporaţiei de presă BBC, Kari Boto (foto), în vârstă de 53 de ani, a decedat în timp ce făcea o baie în apa mării, care nu avea decât 18 grade Celsius. Unul dintre directorii executivi ai corporaţiei de presă BBC, Kari Boto (foto), în vârstă de 53 de ani, a decedat în timp ce făcea o baie în apa mării, care nu avea decât 18 grade Celsius. Trustul britanic de presă consideră că Boto a murit în condiţii misterioase şi a cerut o anchetă, deşi soţul ei, un cunoscut ginecolog din Uganda, consideră că a fost un simplu accident. Alarma s-a dat încă de miercuri, după ce martorii au văzut-o pe Kari aruncându-şi hainele una câte una şi mergând încet, către apele mării, pe plaja Old Felixstowe din Suffolk, Anglia. Corpul neînsufleţit a fost găsit abia ieri dimineaţă, de către un elicopter plecat să o caute. Martorii au povestit că Kari Boto era foarte supărată şi stătuse ore în şir cu capul între mâini, pe malul mării. Colegii spun că i se pregătea pensionarea, dar soţul a comentat sec: "Avem trei copii mari, nu avea de ce să se gândească la sinucidere".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătății: Am identificat unităţi sanitare în România unde, din 60 de prezentări la Urgențe, 50 de pacienţi au fost transferaţi în alte unităţi sanitare / În prezent, sistemul nu stimulează performanţa

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unităţi sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgenţe medicale şi chirurgicale, 50 de pacienţi au fost transferaţ

Jannik Sinner a câştigat, în premieră, turneul de la Wimbledon

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial ATP, s-a impus duminică în finala turneului masculin de la Wimbledon, după ce l-a învins pe actualul număr doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, tra

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 9 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°