"E, şi de atunci cică lupul fuge după cîine, cîinele după pisică şi pisica după şoarece."
Precum eu am alergat după poveştile spuse de mama de zeci de ori, iar trecutul aleargă după mine. Asta a şi fost. Şi acum, un ultim cîntec:
"Noapte bună, copii!
Dorm cu noi odată cărţi şi jucării!
Noapte bună, copii!
Mîine dimineaţă,
Cînd vă veţi trezi,
Cu încă o noapte
Toţi mai mari veţi fi!" (Silvia Chicoş)
Bun. Asta a fost viaţa mea, noaptea şi cartea. Au trăit alţii pentru mine chiar tot timpul? În timpul ăsta, am fost vreodată fericit?
Ce m-ar face fericit oricînd?
Să fac dragoste pînă îmi simt dimensiunile trupului, de sus, din vîrful capului, şi pînă jos, în vîrful degetelor.
Să ţin minte toate poveştile din cartea asta şi să le povestesc ca mama. Să am ghiozdanul pe umeri şi să merg spre şcoală şi să-mi afund picioarele în frunze moarte şi să le foşnesc.
Să muşc din merele pomului de la tanti Flori.
Să mă întorc, la mama acasă, primăvara, de la Strehaia şi să văd verdele crud al copacilor ce învelesc blocul N3.
Să mă gîdile mama şi să rîdem pînă ne spargem împreună.
Să-mi facă maâmare de la deal pui perpelit pe cenuşă şi porumb copt în cuptor.
Să fiu cu tata la o pomana porcului la Strehaia.
Să merg pe vară toridă, la ora 7 seara, la tanti Titica şi să stau cuminte în camera aia a ei mare şi răcoroasă, cu mobilă veche, şi să mănînc şerbet cu bunicul şi cu bunica mea. Şi să vină acolo şi tanti Doina, şi naşa Monica, şi să se pună ele două pe povestit.
Să-l aştept pe bunicul meu în poartă şi el să-mi aducă o pungă plină cu pere.
Să ningă de Paşte şi eu şi cu bunicul meu să urcăm dealul cu mielul legănîndu-se în coşul de nuiele.
Să dorm după-amiaza şi să mă trezec în ţipătul de "goool!" al comentatorului de fotbal de la tranzistorul bu
