PERICOL. Primarul din Rus se chinuie de 10 ani sa convinga Ministerul Transporturilor sa monteze o bariera in locul unde au murit cei doi Mihai Bacalu
Localnicii din comuna salajeana Rus l-au inmormantat cu mare jale pe Andrei Pocol, un tanar de 20 de ani, izbit mortal de un tren, cu cateva zile in urma. In noaptea fatala, Andrei se intorcea cu masina de la discoteca, cu alti trei prieteni. Desi a vrut sa opreasca la trecerea la nivel, a intrat un pic pe calea ferata, unde a fost izbit imediat de un tren personal, care a tarat autoturismul circa 70 de metri.
Primarul comunei Rus, Aurelian Cosma, a explicat pentru CANCAN ca in aceeasi zona a murit, in urma cu patru ani, singurul frate al lui Andrei, Gabriel, lovit tot de un tren personal. Asistenta medicala Lucia Mahek si-a amintit ca baiatul, care avea 16 ani, a fost spulberat de tren, dupa ce a coborat pe partea opusa a peronului, unde il astepta tatal sau. Impactul a fost distrugator, iar parti ale corpului elevului s-au imprastiat in toata zona. In tot acest timp, Andrei a privit neputincios incidentul din tren. Tanarul a blestemat atunci trenul ucigas. Cei doi frati sunt inmormantati unul langa altul.
PERICOL. Primarul din Rus se chinuie de 10 ani sa convinga Ministerul Transporturilor sa monteze o bariera in locul unde au murit cei doi Mihai Bacalu
Localnicii din comuna salajeana Rus l-au inmormantat cu mare jale pe Andrei Pocol, un tanar de 20 de ani, izbit mortal de un tren, cu cateva zile in urma. In noaptea fatala, Andrei se intorcea cu masina de la discoteca, cu alti trei prieteni. Desi a vrut sa opreasca la trecerea la nivel, a intrat un pic pe calea ferata, unde a fost izbit imediat de un tren personal, care a tarat autoturismul circa 70 de metri.
Primarul comunei Rus, Aurelian Cosma, a explicat pentru CANCAN ca in aceeasi