În Turcia vor fi în curînd alegeri parlamentare, cu patru luni mai devreme decît termenul normal, evitînd astfel cu greu o criză constituţională privind alegerea următorului preşedinte. Totuşi, instabilitatea internă a dăunat statutului său internaţional. În mijlocul furtunii se află prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan, liderul partidului moderat islamist al Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), şi Yasar Buyukanit, şeful statului major al armatei, care se vede în rolul de garant al tradiţiilor seculare republicane stabilite de Kemal Ataturk. Cînd Erdogan a plănuit în această primăvară să-şi schimbe funcţia de premier cu cea de preşedinte, partidele politice laice şi-au exprimat profunda nemulţumire. Generalul Buyukanit a declarat în aprilie că noul preşedinte al ţării trebuie să fie laic, "nu numai declarativ, dar şi în esenţă".

Eu m-am întîlnit şi am stat de vorbă cu Erdogan, nu numai o dată, şi am constatat că este un om moderat şi rezonabil. De altfel, AKP are un sprijin larg în rîndul electoratului turc şi a înregistrat progrese admirabile în ce priveşte creşterea economică, legislaţia în materie de drepturile omului şi îmbunătăţirea tratamentului faţă de minoritatea kurdă din Turcia. Ministrul de Externe Abdullah Gul, un colaborator apropiat al lui Erdogan în AKP, a făcut eforturi pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Astfel că, atunci cînd Erdogan a decis să-l numească pe Gul drept candidat din partea AKP la preşedinţie, am fost surprins de puternica opoziţie laică.

Cercurile laice argumentează că moderaţia AKP de pînă acum a fost rezultatul controlului exercitat de preşedintele laic. Ele spun că, dacă AKP preia controlul preşedinţiei, este posibil să renunţe la politica moderată. Laicii arată cu degetul cu îngrijorare spre alţi lideri ai AKP, precum preşedintele Parlamentului, Bulent Arinc, care s-au evidenţiat prin conservatorismul lor pron