I-am promis unei prietene din România că voi scrie o carte despre o mîţă. I-am spus chiar şi titlul: "Pisica lui Bill Gates". Prietena mea lucrează la o editură şi mi-a promis că dacă eu scriu "Pisica lui Bill Gates", ea o publică. Există însă cîteva probleme: nu ştiu sigur în ce limbă să o scriu, nu ştiu dacă Bill şi Melinda Gates au pisică şi, cea mai gravă dintre probleme, nici eu nu am, pe moment, pisică. Nici una dintre aceste probleme nu este însă insurmontabilă.

Pot să dau cu banul: cap - engleză, pajură - română. Dacă iese "cap", am nespusul avantaj de a folosi cuvintele din Microsoft în original şi mai pot să şi folosesc, în original, citate ale tipilor din Seattle. De asemenea, îmi vine mai uşor să vorbesc de pisici în engleză, căci toate pisicile pe care le-am avut pînă acum au fost americane. Pot să-mi amintesc acum, pe loc, doar de Howdy, Pepsi şi Tipitina, dar au mai fost cîteva şi toate au purtat nume americăneşti, solide. Am scris chiar şi poezii despre fiecare dintre ele (majoritatea, după moartea lor), aşa că le-am consfinţit deja în limbaj şi nu va fi deci nevoie să fac uz de compendiul frazeologic. Mai mult, îmi place cuvîntul "pussy" pentru că are un dublu sens atît de dulce de care nu mi-ar fi silă deloc să fac uz. În română se spune "pisică", iar cînd vrei să chemi o mîţă către tine îi spui "pis, pis", nu "kitty, kitty". "Pis, pis" este oareşcum obraznic, cam ca şi "kitty, kitty", dar "pisică" n-are nici o legătură, nici măcar eufemistică, cu "pussy". Dacă eşti un golan de pe străzile Bucureştiului, poţi agăţa o gagică spunîndu-i: "Hei, ce mai faci, pisicuţo?", dar te poţi alege ori cu o palmă peste ochi, ori, în rare ocazii, cu persoana astfel interpelată întorcîndu-ţi un "miau", care sună la fel în ambele limbi.

Dacă pică "pajură", va trebui să mă mut în România pentru un an, să-mi iau o pisică, s-o bozez Haiduc şi să o studi