O chitară şi Lipscaniul se umple de muzică, tot astfel cum un fluier mânuit de un bătrân asigură fundalul muzical din Piaţa Centrală. Mereu fac câte un trecător să danseze pe stradă. Sunt şi cupluri jucăuşe, care acolo, în mijlocul drumului, încing un tango. Sau bătrâni care-i roagă să cânte o melodie din tinereţe, apoi se întorc cu spatele să plângă. E, în muzica trotuarului, o fascinaţie pe care un necunoscător n-o pricepe nicidecum, explică ei. „Vara se pune rău de tot praful pe tine, corzile îţi tocesc buricele degetelor, stai în soare şi transpiri mult, dar continui să cânţi. Nu facem asta doar pentru bani“, zice omul cu chitara, de pe Lipscani.

Un trubadur, un cântec de chitară Zilnic, pe la orele dimineţii, trubadurul îşi pregăteşte „spectacolul“: fumează o ţigară şi îşi acordează chitara. Astăzi e lume pe Lipscani. Într-o secundă îl auzim pe trubadurul care a ales muzica după ce a terminat Facultatea de Filosofie-sociologie. „Decât să muncesc pentru 600 de lei, închis într-un birou, cine ştie pe unde, mai bine cânt. Cu siguranţă aşa nu voi ajunge falimentar“, mărturiseşte într-o pauză muzicală, de jumătate de ţigară, rămasă probabil de la celălalt moment de respiro, Mihai Sorin. Ţigara s-a consumat, aşa că spectacolul poate reîncepe. Dar unde să se aşeze? Lângă vitrina din faţă, vânzătoarea nu i-ar permite, fiindcă trecătorul n-ar mai vedea toate paietele de pe tricourile alea roz. Ar mai fi câteva locuri de cântat: în faţa unor vitrine cu fuste, cămăşi şi lenjerie intimă de lux. Dar şi acolo patronii strâmbă din nas când îl văd că-şi aşază cutia de la chitară pe trotuar. Alege şi astăzi acelaşi loc în care i s-a îngăduit să cânte, lângă un magazin de echipamente de lucru. E drept că o drujbă care este încercată în faţa clientului îi întrerupe spectacolul. Nu are ce face. Şi el este tolerat acolo. Strânge din dinţi şi aşteaptă ca maşinăria zgomotoa