De ce pe strazile Bucurestiului sint mai multe masini de fitze decit la Paris, de pilda? Asta deja se stie. Romanul cu oaresce bani simte nevoia sa iasa in evidenta, sa-si arate muschii. E o discutie mai veche care se poate extinde si asupra altor obiecte personale. Cel mai bun exemplu mi se pare telefonul mobil.
Pentru ca telefonul “se vede”: se scoate din buzunar, se pune pe masa la terasa, se vorbeste la el pe strada, se butoneaza aiurea in tramvai.
Din nou fac comparatia cu Parisul unde nu am vazut decit telefoane vechi, caramidoase, hartanite, in schimb mult mai multe laptop-uri pe strada decit la noi - si asta nu mai e o chestie de fitze, caci pe un laptop poti cu adevarat sa lucrezi, in schimb pe telefon nu.
E adevarat, poti sa ai acces la net de pe telefon, insa aratati-mi pe vreunul care trimite mail-uri lungi, complicate, ”de serviciu” si cu attach-uri eventual din tramvaiul 21! E adevarat, poti face poze, poti filma, iti poti trimite “operele” prietenilor prin MMS-uri (de parca n-ar fi mai usor de pe cel mai banal computer), insa toate astea la o calitate inca mai proasta
decit ai obtine pe o camera digitala de duzina... Si revin la psihologia romanului de tipul am 3G deci exist! Tot la Paris, la tirgul de vechituri, nu am vazut pe nici unul sa scoata la vinzare 3G-uri, ca la noi la Obor.
Erau citeva telefoane destul de prapadite, cred ca Nokia 3200 sau ceva de genul asta, caci in general psiholgia cetateanului occidental se reduce la functia de baza a unui obiect. Telefonul mobil este un obiect care suna, de la care vorbesc atunci cind sint in oras si cam atit...
La noi, desigur e invers. Telefonul e un obiect de aratat care face chestii.
Si ma intreb de ce toti smecherii au de la N70 in sus, in timp ce oamenii de o anumita tinuta (inclusiv intelectuala) n-au nici o jena sa vorbea
