"După scrisoarea lui Ion Vianu, m-am hotărăt să-i trimit o scrisoare criticului Dan C. Mihăilescu. Asta după multă ezitare. Dar nu m-am indoit oare intotdeauna de mine insămi?" Ce păcat că Sanda Stolojan (1919-2005) nu mi-a trimis niciodată acea scrisoare plănuită in Normandia la 20 august 1999! Lecturi la tavă - Jurnal din exilul parizian
"După scrisoarea lui Ion Vianu, m-am hotărăt să-i trimit o scrisoare criticului Dan C. Mihăilescu. Asta după multă ezitare. Dar nu m-am indoit oare intotdeauna de mine insămi?" Ce păcat că Sanda Stolojan (1919-2005) nu mi-a trimis niciodată acea scrisoare plănuită in Normandia la 20 august 1999!
Citesc acum, la doi ani de la moartea autoarei, in acest Amurg senin. Jurnal din exilul parizian, 1997-2001 (Ed. Humanitas) că Dan C. Mihăilescu, "personaj rabelaisian à la roumaine, spirit coroziv, plăcăndu-i picanteriile, a scris o cronică despre Jurnal II, care nu este decăt in parte exactă. N-a inţeles - sau a preferat să nu inţeleagă - partea afectivă, privirea mea la inapoierea in aceste locuri, regretele... Sunt poate genul de persoană al cărei stil ii scapă, in ciuda minţii sale deschise şi a inteligenţei innăscute. S-ar putea să fie insensibil la sentimentele mele..."
Aşa era, aşa este, dar ce păcat că n-am avut răgazul să ne desluşim! I-am apreciat Sandei Stolojan echilibrul melancolic, discreţia sceptică, sobrietatea pufos căptuşită cu o ironie tandră, comprehensivă, insă recunosc, nu meditativul l-am căutat cu precădere in Jurnalul autoarei, ci dezvăluirile, atitudinile, y compris "picanteriile". Prea puţine, cel puţin atunci, după gustul meu. Ca interpret, Sanda Stolojan i-a insoţit la Bucureşti, din 1968 incoace, pe toţi cei cinci preşedinţi ai Franţei, de Gaulle, Pompidou, Giscard, Mitterrand, Chirac. A fost un om apreciat de Noica, apropiat de Cioran, Ionesco şi cercurile lor
