Gongul bate ora nouă a dimineţii. Afară, soare. Căldura se instalează încet, încet. Apa din bazin nu este rece. Soarele se oglindeşte în ea încă de la ora răsăritului. Lecţia de înot poate începe. Rucsacurile cu echipament sunt puşi în vestiare. Hainele sunt aruncate care încotro, căci nerăbdarea îşi face simţită prezenţa. Apa atât de albastră din bazin le face cu ochiul învăţăceilor. Încă de la începutul vacanţei şi-au făcut planuri mari: vor să înveţe să înoate, pentru ca la mare să nu mai împartă bucăţica aceea de apă cu prichindeii nudişti, dotaţi cu lopăţele şi forme de nisip. Vor putea să se descotorosescă şi de colacul acela nesuferit, care îi zgâria deseori pe burtică. Vor avea curaj să se aventureze fără el în apă, după ce vor termina cele zece şedinţe de la şcoala de vară de înot. Nerăbdarea creşte cu fiecare secundă, aşa că fluierul antrenorului este primit cu cea mai mare bucurie. Ţipetele de veselie tind să acopere indicaţiile profesorului Cristian Corneanu, care vine să mai domolească elanul celor mici. „Întâi vom face câteva exerciţii de încălzire“. Deşi vizibil deranjaţi, copiii execută cu toată seriozitatea de care sunt capabili exerciţiile propuse. În sfârşit, după câteva momente de încălzire, se avântă în bazinul cel mic. Din nou, vacarmul se declaşează. Intervenţia antrenorului se pierde undeva. Doar fluierul îl mai poate ajuta astăzi pe cel care practică această meserie de mai bine de 40 de ani. Prima indicaţie se face auzită: „Luaţi-vă plutele!“. Toată lumea se conformează. E drept că undeva în partea stângă a bazinului, un năzdrăvan găseşte de cuviinţă să declare război unui coleg. Plutele din burete se transformă pentru câteva secunde în arme de luptă. În ajutor le vine şi ploaia de stropi. Lupta se încheie repede, căci fluierul antrenorului îi viza direct. Îl însoţeşte şi o mustrare binemeritată. De pe margine părinţii susţin atitudinea