O maladie care face în fiecare an sute de victime în regiunea Balcanilor a început să le dea bătăi de cap şi medicilor din Mehedinţi şi Ministerului Sănătăţii.
MEHEDINŢI. Denumită Nefropatie Endemică Balcanică (NEB), boala se pare că este cauzată de apa din fântânile din Mehedinţi. În foarte multe cazuri, persoanele afectate de maladie ajung la medic prea târziu, fiind diagnosticate cu forme avansate de cancer. Viaţa le este prelungită prin schimbarea sângelui în centre de hemodializă.
În judeţul Mehedinţi, sunt 100 de pacienţi cu insuficienţă renală cronică şi numai şapte aparate de dializă.
În Turnu Severin sunt două secţii de stat în care se face dializă, la Spitalul Judeţean şi la Spitalul CFR. Secţiile sunt dotate cu aparatură de peste 25 de ani ce ar fi trebuit de mult scoasă din uz, primită numai din donaţii de la alte spitale din ţară, dar şi de la Banca Mondială.
„Aparatura din cele două secţii de hemodializă este foarte veche şi am primit-o din donaţii, dar este în stare de funcţionare şi ne ajută să prelungim viaţa bolnavilor“, a spus Maria Popescu, directoarea Spitalului Judeţean.
În Drobeta Turnu Severin a fost înfiinţat un centru privat de hemodializă, dar se pare că nu este agreat de minister, cu toate că este dotat cu aparatură de ultimă generaţie.
„Nu ne-a aprobat ministrul funcţionarea. Suntem dotaţi ca la carte şi avem toate avizele primite. Ministrul Nicolăescu nu este de acord cu această secţie de dializă care vine în ajutorul bolnavilor“, a declarat medicul Florin Mărgineanu, şeful Secţiei de hemodializă din Spitalul Judeţean.
În Spitalul Judeţean se fac şedinţe de hemodializă 24 de ore din 24, bolnavii fiind subdializaţi şi prezentând numeroase complicaţii.
„Să ne lase măcar să murim, de ce ne tot chinuiesc aşa? Domnul ministru măcar să ne dea o şansă. Nu am văzut noul spital de dializă, dar oricum