Probabil ca, pentru omul obisnuit, lucrul cu adevarat important este libertatea interioara, calitatea de a fi tu insuti. Calitatea aceasta este, cu alt cuvint, "naturaletea". Periodic, in pusee eseistice, tema "Despre lucrurile cu adevarat importante" este reluata cu o staruinta care semnaleaza actualitatea subiectului, ca si perenitatea lui. Intr-un fel sau altul, omul s-a tot intrebat, in istoria sa, care este scopul catre care tinde, care sint lucrurile cu adevarat importante pentru viata. Ca nu a ajuns la un raspuns nu este surprinzator; sint si vor aparea inca in aceasta ecuatie filozofica o multime de implicatii.

Literatura, in special sub forma sa eseistica, a abordat "despre lucrurile cu adevarat importante". Ne aducem aminte de frumosul volum al lui Alexandru Paleologu consacrat acestei teme.

Fragmentar, idei incluse in aceeasi arie de preocupari sint reluate de diverse publicatii, de diferite profiluri. Foarte recent, cunoscuta Mihaela Radulescu a lansat o carte cu aceeasi tema. Nu am citit inca aceasta carte, o tot port cu mine, nu stiu de ce nu am citit-o. Poate pentru ca, stiu si eu, sau cred ca stiu, ca toata lumea, care sint lucrurile cele mai importante in viata si cred ca nu sint lesne traductibile in practica. *

Dar nitica meditatie la "lucrurile cu adevarat importante" este inevitabila. Sub o forma sau alta, asta si facem toata ziua; numai ca obiectivele "cele mai importante" sint diferite si ne despart; indraznesc sa spun ca din cauza acestor intelesuri foarte diferite pe care le acordam acestor obiective insasi societatea umana se divide in prea multe categorii.

Dar ma paste primejdia de a intra in teritoriul filozofiei. Pentru mine, acest tarim este o "terra incognita"; stiu ca, pe acolo, sint "leones". Sa ma opresc la ceea ce isi poate permite un ins de rind meditind (si acesta este un cuvint prea pretios) la valorile vieti