In primul rand din pricina capriciilor meteorologice. Fortele interioare ale pamantului s-au vestejit in asteptarea zapezilor si a ploilor.
Marturie sta recolta proasta care moare pe multe sute de mii de hectare. De asemenea, desertificarea continua a unor tot mai mari pete de culoare pe harta Munteniei, dinspre Oltenia spre Dobrogea si, in sus, spre Moldova. Cele mai fertile campii au intrat intr-o staza geologica, verdele luncilor e pe punctul sa se transforme in galbenul siliciului. Sistemul de irigatii romanesc, functional deunazi pe cateva sute de mii de hectare, a fost furat la metru dupa revolutie. A fost, daca vreti, un furt preventiv pe principiul ca, daca nu-l furam astazi, va fi furat maine si nu vom sti de cine. Am ajuns ca, din milioanele de hectare arabile, sa nu mai cultivam decat jumatate si, de cele mai multe ori, doar pentru a primi ajutoare de la stat. Mai mult, micii fermieri nici nu se gandesc sa se asigure, e drept, despagubirile se dau cu intarziere si sunt de multe ori sub cele mai negre asteptari, pentru ca, oricum, guvernul ii va despagubi, cum a facut-o mereu, din bugetul de stat. Asa ca, indiferent daca ai cotizat sau nu la agentia de asigurari, statul se va ingriji sa-ti fie bine. De ce ai mai face productie, daca tot esti platit, in caz de calamitate, ca n-ai facut-o? Aceasta paguboasa filosofie a pamantului parjoleste recoltele si otraveste fantanile.
Nu altfel s-a intamplat cu padurile, culcate la pamant de agentia de stat care ar fi trebuit sa se ocupe cu intretinerea lor. Au migrat din Romania nu doar oameni, ci si padurile. La metru cub. Au fost rase pana la firul galbejit al ierbii. Si iarba a fost singura care ar fi trebuit sa tina povarnisul muntilor sa nu se prabuseasca odata cu torentii adunati pe versanti de ploile din anii trecuti! Muntii au saracit. Nu si cei care au vandut padurile. Nu e de mirare ca si pe-
