Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) va rămâne în proprietatea statului cel puţin încă patru ani, o decizie privind reluarea procesului de privatizare şi metoda de vânzare a acţiunilor urmând să fie luată după 2011, cu doi ani peste termenul avansat de Guvern şi conducerea băncii, potrivit unui document al Ministerului Economiei şi Finanţelor, transmis la Guvern săptămâna trecută. Astfel, privatizarea CEC va fi decisă după derularea unui program de restructurare a băncii, pentru recâştigarea poziţiei avute pe piaţa românească.
“Ministerul Economiei şi Finanţelor, împreună cu conducerea CEC, urmăreşte minimizarea efectelor nefavorabile ale procesului de restructurare, având în vedere totodată eficientizarea instituţiei. Precizăm că decizia privind reluarea procesului de privatizare, precum şi metoda de privatizare urmează a fi stabilite după 2011”, se arată în documentul semnat de ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. (E.C.)
Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) va rămâne în proprietatea statului cel puţin încă patru ani, o decizie privind reluarea procesului de privatizare şi metoda de vânzare a acţiunilor urmând să fie luată după 2011, cu doi ani peste termenul avansat de Guvern şi conducerea băncii, potrivit unui document al Ministerului Economiei şi Finanţelor, transmis la Guvern săptămâna trecută. Astfel, privatizarea CEC va fi decisă după derularea unui program de restructurare a băncii, pentru recâştigarea poziţiei avute pe piaţa românească.
“Ministerul Economiei şi Finanţelor, împreună cu conducerea CEC, urmăreşte minimizarea efectelor nefavorabile ale procesului de restructurare, având în vedere totodată eficientizarea instituţiei. Precizăm că decizia privind reluarea procesului de privatizare, precum şi metoda de privatizare urmează a fi stabilite după 2011”, se arată în documentul semnat de ministrul Economiei şi F