Una dintre cele mai rentabile investitii in ultimii ani a fost aceea in locuinte si terenuri. Cautate atat de localnic, dar si de persoane din intreaga tara, care doreau sa investeasca in obiective profitabile, acestea au cunoscut cresteri importante de preturi. Zonele cele mai cautate au fost cele din apropierea municipiului Constanta (Mamaia Sat, Ovidiu, Palazu Mare), dar si din sudul litoralului (Eforie, Tuzla, Costinesti). Cresterile de preturi au depasit imaginatia oricaror investitori sau speculanti. De exemplu, un teren cu o suprafata de un hectar, cumparat in urma cu patru ani, in extravilanul comunei Tuzla, cu pretul de 600 de euro, s-a vandut, in acest an, cu peste 60.000 de euro. Cel care a cumparat a reusit o afacere buna si pentru faptul ca a parcelat terenurile, vanzand astfel loturi de aproximativ 500 metri patrati. O alta zona care a cunoscut cresteri explozive de preturi este cea din nordul Constantei. "Un metru patrat de teren in zona Mamaia Sat se vindea acum patru, cinci ani, cu 10 dolari/mp, negociabil, in timp ce acum pretul se situeaza in jurul sumei de 100 de euro", spune Silvia Ceaus, expert imobiliar. O "explozie" a preturilor s-a inregistrat si in zone precum Palazu Mare, unde lotul de 500 mp se vinde cu sume cuprinse intre 65.000 si 80.000 de euro, in functie de deschidere si de apropierea de lac. Zone mai ieftine, in care metrul patrat se vinde cu circa 20–30 de euro, sunt Valu Traian, Cumpana sau Techirghiol.
Una dintre cele mai rentabile investitii in ultimii ani a fost aceea in locuinte si terenuri. Cautate atat de localnic, dar si de persoane din intreaga tara, care doreau sa investeasca in obiective profitabile, acestea au cunoscut cresteri importante de preturi. Zonele cele mai cautate au fost cele din apropierea municipiului Constanta (Mamaia Sat, Ovidiu, Palazu Mare), dar si din sudul litoralului (Eforie, Tuzla, Costinesti)