Societatea Avicod Codlea, implicată, anul trecut, în aşa-zisul scandal al „gripei aviare”, va finaliza luna aceasta modernizarea abatorului, în urma unui credit SAPARD de trei milioane de euro obţinut în urmă cu doi ani. Compania Avocod funcţionează în sistem cooperatist, din grup făcând parte şi societăţile Galli Gallo (fosta Patiprod SRL), Broilerom şi Verbatrans. Societăţile Galli Gallo şi Broilerom obţinuseră şi ele finanţări nerambursabile prin programul SAPARD - câte două milioane de euro fiecare - dar banii au fost pierduţi în urma scandalului aviar din primăvara trecută.
La un an de la scandalul „gripei aviare” care a cuprins platforma avicolă de la Codlea, ministrul Agriculturii, Traian Decebal Remeş, a declarat că nu a găsit în minister documente care să ateste că în România ar fi fost o astfel de molimă în 2006, lăsând, astfel, teren liber acuzaţiilor asupra fostului ministru, Gheorghe Flutur.
Despăgubiri de
7 milioane de lei
În urma proceselor intentate de companiile avicole de pe platforma din Codlea s-a reuşit recuperarea a 7 milioane de lei, pierderi directe înregistrate în perioada „nebuniei” aviare. Suma cea mai importantă a revenit actualei societăţi Galli Gallo, fostă Patiprod, care a obţinut 4 milioane de lei despăgubiri din partea statului ro-mân. O altă sumă, 600.000 de lei, a fost obţinută de compania Broilerom, în timp ce compania Verbatrans, care produce puii de o zi, încearcă să obţină de la stat 2,5 milioane de lei.
Actul normativ prin care se stabileau despăgubirile ce urmează a fi acordate companiilor care au avut pierderi directe şi indirecte a fost recent modificat de Parlament, astfel că Avicod Codlea intenţionează să so-licite de la stat 1,1 milioane de lei, pagube care provin din fixarea unui preţ sub cel practicat pe piaţă după încheierea scandalului „aviar”.
Cum funcţionează ho