GTC Romania, subsidiara locala a companiei israeliene Globe Trade Center, a achizitionat 67% dintr-un proiect rezidential, situat in zona Pipera din nordul Bucurestiului, dezvoltat de firma israeliana Gmul Investment, pentru 11,1 mil. euro, potrivit oficialilor companiei.
Practic, GTC Romania a achizitionat 66,7% din compania GML Pipera, detinuta de Gmul Investment, care va dezvolta proiectul. GTC are in curs de proiectare si dezvoltare inca patru proiecte rezidentiale Felicity Residence (nordul Capitalei), Rose Garden (Colentina), Green Dream Residence (nordul Capitalei) si Jasmine Park (nordul Capitalei).
GML Pipera detine suprafete de teren de circa 55.000 de metri patrati in Bucuresti, achizitionate cu
10 milioane de euro. Terenurile sunt amplasate in zona Pipera, in apropierea Scolii Americane, iar proiectul prevede dezvoltarea a 130.000 de metri patrati de constructii. Contactati de ZF, reprezentantii GTC nu au dorit sa ofere deocamdata mai multe detalii despre viitorul proiect.
"Deoarece proiectul este in pregatire in acest moment, nu putem mentiona cu precizie care sunt costurile totale, si nici perioada exacta in care el va fi finalizat. In urmatoarele doua luni vom definitiva proiectul si vom putea face publice detaliile proiectului", au declarat reprezentantii GTC.
In paralel, GTC Romania, care este detinuta in proportie de 94,6% de GTC Plonia, va oferi servicii de management firmei GML Pipera, in schimbul a 5% din veniturile generate de proiect.
GTC Polonia, controlata de grupul israelian Kardan, este unul dintre cei mai importanti developeri pe piata imobiliara din Europa Centrala si de Est, cu proiecte in Polonia, Ungaria, Cehia, Romania, Serbia si Croatia, acoperind toate segmentele importante ale pietei - cladiri de birouri, centre comerciale si locuinte.
GTC a anuntat ca va investi 450-500 mil. euro in urmat